VIDEO Mourinho, batjocorit în Turcia: ce a putut să facă Galatasaray la ultimul meci

Mourinho, batjocorit în Turcia: ce a putut să facă Galatasaray la ultimul meci Fotbal extern

„The Special One“ nu prea mai e special, pentru că mai mult se remarcă prin scandaluri și acuze, în timp ce rezultatele sale concrete lipsesc cu desăvărșire.

Trei ani au trecut de la ultimul trofeu cucerit de antrenorul Jose Mourinho (62 de ani), pe când era la AS Roma și a triumfat în Conference League. Iar acest succes a venit după cinci ani de „secetă“, în care portughezul n-a câștigat nimic, trecând cam degeaba pe la Tottenham.

Adus cu surle și trâmbițe, la Fenerbahce Istanbul, în vara anului trecut, Mourinho le-a fost prezentat fanilor drept un garant al succesului. Acum însă, când sezonul se apropie de final, Fenerbahce n-a câștigat nimic. Mai mult decât atât, ambele trofee interne, cupa și campionatul, au ajuns în vitrina rivalilor de la Galatasaray. Un coșmar mai mare nici că nu se putea pentru Fener!

Au râs de Mourinho cu laptop-ul lui

Practic, în acest sezon, Mourinho s-a remarcat, la Fenerbahce, doar prin scandaluri. De notorietate e momentul când l-a tras de nas pe Okan Buruk, omologul său de la Galata, cel care, la rândul său, a avut un gest teatral penibil!

Dar până să ajungă aici, Mourinho a mai provocat destule scandaluri. Printre care și unul în care a protestat vehement vizavi de anularea unui gol pentru ofsaid. El a pus un stop-cadru pe laptop-ul său pe care l-a plasat pe marginea terenului, în fața camerei de transmisie, după cum se poate vedea mai jos:

Acum, cei de la Galatasaray s-au folosit de acest episod cu laptop-ul lui Mourinho, pentru a-l ironiza pe tehnicianul portughez.

În weekend, în timpul meciului Galatasaray – Kayserispor (3-0), oficialii de pe banca gazdelor au pus un laptop în fața camerei de transmisie cu mesajul „The Real One“ pe ecran, ironia la adresa lui Mourinho fiind evidentă, după cum se poate vedea mai jos:

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
CITESTE SI
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!