Miercuri, înaintea manșei decisive din Spania, tehnicianul lui PAOK a vorbit deschis despre programul infernal din ultima perioadă și despre numeroasele absențe cu care echipa sa a făcut deplasarea la Vigo. Deși lotul este decimat de accidentări și viroze, antrenorul a subliniat că presiunea se află în tabăra ibericilor.
„Misiunea noastră nu este ușoară, cum nu a fost nici în primul meci. Ne-am confruntat cu Celta într-o perioadă ciudată pentru noi, cu un program incredibil de dificil. Am avut derby-uri consecutive în ianuarie și februarie, Cupa, am avut meciuri europene cu Celta și Lyon. Nu știu dacă o altă echipă a jucat atâtea meciuri grele. Nu este deloc ușor pentru noi. Psihic nu este ușor să joci de două ori cu Panathinaikos, cu Olympiacos, cu Aris, să ai și meciuri europene. Dar echipa se îmbunătățește. Alte dăți pierdeam meciuri, acum singura noastră înfrângere a fost cu Celta pe Toumba. Am venit să ne dăm lupta și să ne autodepășim. Celta are mai multe lucruri de pierdut decât noi”, a explicat antrenorul român.
Un vestiar motivat în ciuda problemelor
În ciuda contextului nefavorabil, Lucescu a ținut să își laude jucătorii pentru efortul depus în primele două luni din 2026. Tehnicianul a scos în evidență atitudinea mijlocașului Giannis Konstantelias, care l-a asigurat că PAOK poate trece mai departe.
„100% aș face același lucru, nu există altă opțiune cu gestionarea lotului. În campionat suntem într-o poziție bună și cu un meci mai puțin, suntem în finala Cupei. Nu au fost doar accidentările, au fost și bolile în tot acest timp. Am doar cuvinte de recunoștință pentru acești băieți care dau mereu totul.
Nu ar trebui să întrebați niciodată un antrenor sau un jucător dacă există șanse realiste de calificare. Dacă nu crezi, de ce să mai intri pe teren? Ntelias (n.r. - Giannis Konstantelias) mi-a zis: «Mister, ne vom califica, pentru că este fotbal. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla». Va trebui să limităm greșelile pe care le-am făcut în prima manșă. Am fi putut vorbi altfel cu un posibil 2-2 dacă Hatsidis ar fi trimis mingea în față pentru Jeremejeff”, a mai adăugat Răzvan Lucescu.