Mbappe, lecție de fotbal predată lui Ladislau Boloni. Cât s-a terminat PSG - Metz

Ladislau Boloni kylian mbappe Ligue 1 PSG - Metz Fotbal extern Laszlo Boloni
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 21 Decembrie 2023, 08:09
Data actualizarii: Joi 21 Decembrie 2023, 08:21

Cele două echipe s-au întâlnit în etapa #17 din Ligue 1.

Ladislau Boloni e antrenorul celor de la FC Metz din iunie 2022. A bifat până acum 58 de prezențe la cârma francezilor și a înregistrat o medie de 1.62 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Mbappe, lecție de fotbal predată lui Ladislau Boloni. Cât s-a terminat PSG - Metz

  • În etapa #17 din campionatul Franței, Metz a făcut deplasarea pe ”Parc des Princes” pentru confruntarea cu Paris Saint-Germain, încheiată 3-1 în favoarea parizienilor

După o primă repriză tăcută, Vitinha a deschis scorul în partea secundă, în minutul 49 al partidei, în urma assist-ului provenit de la Lee Kangin. Ulterior, Kylian Mbappe a realizat o ”dublă”.

Mai întâi, starul francez a marcat golul doi al lui PSG în minutul 60, ca în minutul 83 să ducă scorul la 3-1, după ce Metz micșorase diferența în minutul 72, grație reușitei lui Matthieu Udol.

În campionat, FC Metz se află pe locul 14 cu 16 puncte, după 17 etape desfășurate. În consecință, echipa pregătită de Ladislau Boloni a înregistrat până acum patru victorii, patru rezultate de egalitate și nouă înfrângeri.

De cealaltă parte, PSG se situează în fruntea clasamentului cu 40 de puncte. Parizienii au bifat, astfel, 12 victorii, patru remize și un singur eșec după 17 meciuri disputate în Ligue 1.

Ce echipe a mai antrenat Boloni

De-a lungul carierei sale de antrenor, Ladislau Boloni s-a aflat la cârma celor de la AS Nancy, Sporting CP, Stade Rennais, Monaco, Al Jazira, Standard Liege, Al Wahda, Lens, PAOK Salonic, Al Khor, Al Ittihad, Royal Antwerp, KAA Gent, Panathinaikos și FC Metz.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!