OFICIAL Mauricio Pochettino a semnat: ”Este un nou început”

Mauricio Pochettino a semnat: ”Este un nou început” Fotbal extern

Mauricio Pochettino (54 de ani) a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani.

După Campionatul Mondial din această vară, selecționerul Statelor Unite ale Americii a fost dorit de mai multe echipe importante, dar în cele din urmă a ales să rămână la cârma reprezentativei americane.

În cursul zilei de marți, 4 august, echipa națională din SUA a anunțat că Pochettino și-a prelungit contractul până în 2030, după Campionatul Mondial care va fi găzduit de Portugalia, Spania și Maroc.

Mauricio Pochettino și-a prelungit contractul pentru încă patru ani cu SUA!

Pe lângă rolul pe care-l vor avea la prima echipă, Pochettino și cei din staff-ul său se vor implica și în dezvoltarea sectoarelor de juniori ale fotbalului american.

„Este un nou început. Vrem să creăm o nouă eră a fotbalului american și fiecare jucător va primi o șansă, atâta timp cât va performa bine”, a spus Pochettino.

La nivel de echipe de club, Mauricio Pochettino le-a mai pregătit pe Espanyol, Southampton, Tottenham, PSG și Chelsea. 

SUA a terminat pe primul loc în grupa ei, dar a fost eliminată în optimi cu 1-4 de Belgia. De la sosirea sa la conducerea "US Team", Mauricio Pochettino are un palmares de 17 victorii, 2 remize şi 12 înfrângeri.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!