Liber de contract după despărțirea de Rapid la finalul sezonului trecut, tehnicianul român a confirmat că se află în discuții cu o echipă importantă de pe continent, iar iamsport.ro anunță că este vorba despre NK Maribor, multipla campioană a Sloveniei.
Marius Șumudică semnează!
Deși Șumudică a încercat să lase de înțeles că negocierile ar fi cu un club din Turcia, unde a mai antrenat în trecut, destinația sa ar putea fi surprinzătoare.
Maribor caută un antrenor după startul modest de sezon sub comanda turcului Tugberk Tanrivermis, care nu a convins în primele șapte meciuri.
„Nu e vorba de China, am promis și ar trebui să vorbesc cu un președinte de club. E o echipă din Europa. Știți cum e, patronii fac întâlniri cu mai mulți antrenori. Eu știu dacă reușesc să-l conving?”, a declarat Șumudică pentru Fanatik.
Pe lista slovenilor, Șumudică ar fi una dintre primele opțiuni, însă oficialii așteaptă să ia decizia finală în privința lui Tanrivermis.
În același timp, antrenorul român a recunoscut că a fost dorit și de Gaziantep, fosta sa echipă din Turcia, dar discuțiile s-au blocat din cauza pretențiilor financiare.