Marius Șumudică: ”Burcă și Ioniță mi-au vorbit foarte frumos de acest club!”
După ce a negociat cu cluburi din zona Golfului și din China, antrenorul a bătut palma cu Yunnan Yukun. Tehnicianul va merge în China în luna decembrie, atunci când va începe noul sezon.
Șumudică îi va avea sub comanda sa pe Andrei Burcă și pe Alex Ioniță, iar tehnicanul este convins că va avea o colaborare senzațională cu cei doi fotbaliști români.
”E adevărat, încă nu revin pe bancă, fiindcă voi reveni din sezonul viitor, când începe normal campionatul în China. În decembrie încep pregătirea. Este un club foarte serios, un club care mi-a oferit absolut tot, managerul meu a fost în contact cu ei tot timpul, tot ce am dorit am transmis prin el și au fost de acord cu tot.
Mi-am dat seama că e un club foarte serios și că își doresc performanță. E o experiență nouă, nu e ușor să ajungi antrenor în China, au fost și Olăroiu, și Petrescu. Mi s-a oferit această șansă, mi-am dorit foarte mult. E o altă cultură. Cei de acolo mi-au vorbit foarte frumos, atât Burcă, cât și Ioniță, de aceea am luat-o în calcul.
Eu am avut colaborări cu jucătorii români senzaționale de-a lungul timpului. Ei mă vor ajuta, eu îi voi ajuta, sperăm să ne atingem obiectivele”, a spus Marius Șumudică pentru PRO TV și Sport.ro.