Tibor Selymes (56 de ani), fostul mare fundaș stânga al Generației de Aur, a evoluat timp de trei ani în Ungaria, pentru LFC Haladas și Debrecen, la începutul anilor 2000. Este, în continuare, apropiat de fotbalul maghiar și spune ce trebuie să facă România pentru a le călca pe umeri vecinilor.
În ultimii ani, fotbalul maghiar a dat câteva lovituri importante la nivel de imagine. Cea mai răsunătoare a fost reprezentată de transferul lui Dominik Sbozoslai la Liverpool, pentru 70 de milioane de euro.
La doi ani distanță, tot pe Anfield a ajuns și Milos Kerkez, după ce a impresionat la Bournemouth. Pentru fundașul stânga, Liverpool a plătit anul trecut aproape 47 de milioane de euro.
Tibor Selymes: ”Maghiarii sunt peste noi”
„Chiar în ultimii 20 de ani. Ce au început ei să facă foarte bine este infrastructura și au investit foarte mult în copii. În antrenori, în primul rând, fiindcă antrenorii fac exact ce au nevoie copiii la fiecare grupă de vârstă. Și dacă ne uităm acum, fotbalul maghiar, din păcate, ușor-ușor este peste noi. Sunt jucători care sunt vânduți undeva la 80 de milioane, 30-40. Cum e Dominik Szoboszlai la Liverpool.
(n.r. - Când o să avem și noi jucător la Liverpool?) Când începem și noi reconstrucția copiilor și când investim foarte mult în infrastructură și în copii.
Dacă reușim să facem treaba asta, să investim în infrastructură, copii și antrenori de copii și juniori, putem vorbi că peste 10-15 ani să avem un fotbal bun spre foarte bun”, a spus Tibor Selymes, în exclusivitate pentru Sport.ro.