Sergio Busquets i-a părăsit pe catalani în vara anului 2023 și a semnat cu Inter Miami, acolo unde este coleg cu Lionel Messi, Luis Suarez și Jordi Alba.
Sergio Busquets se retrage
Cu 722 de meciuri în tricoul Barcelonei, perioadă în care a marcat 18 goluri și a oferit 46 de pase decisive, Busquets poate fi considerat o legendă a clubului de pe Camp Nou, la fel ca și ceilalți colegi ai săi de la Inter Miami.
- Alături de Barcelona, Busquets este de nouă ori campion al Spaniei, de șapte ori câștigător al Cupei Spaniei și triplu câștigător al trofeului Champions League.
- De altfel, alături de selecționata Spaniei, Sergio Busquets, ajuns acum la 37 de ani, este campion mondial (2010), dar și european (2012).
După mai bine de doi ani petrecuți la Inter Miami, Sergio Busquets a decis să își încheie cariera de fotbalist. Mijlocașul vrea să facă acest lucru odată ce sezonul din MLS se va încheia, adică fie în noiembrie, fie în decembrie, în funcție de cât de departe va ajunge Inter Miami în fazele eliminatorii. Busquets va comunica public decizia prin intermediul unui videoclip, la fel cum a făcut în urmă cu doi ani când a anunțat că pleacă de la Barcelona.