Inter Miami, la picioarele lui Messi: ce pregătește clubul, ca să-l convingă pe Leo să nu plece

Inter Miami, la picioarele lui Messi: ce pregătește clubul, ca să-l convingă pe Leo să nu plece Fotbal extern

Argentinianul de 38 de ani rămâne liber de contract, la finalul anului 2025. Și deja e abordat de alte echipe, spre disperarea șefilor săi.

Inter Miami e o echipă care a fost pusă pe harta fotbalului internațional datorită transferului lui Lionel Messi, în 2023.

Și, ca să-și facă starul fericit, americanii și-au populat lotul cu prietenii lui Messi. Vorbim despre Jordi Alba, Busquets și Luis Suarez. Întâmplător, cei patru sunt și singurii care joacă un fotbal de nivel ridicat, după cum ne-a arătat ultimul meci al lui Inter Miami, la Mondialul Cluburilor, unul în care formația din Major League Soccer a fost strivită de PSG!

Inter Miami vrea să-l ia pe cel mai bun prieten al lui Messi

Din păcate pentru Messi și colegii săi, partida cu PSG a scos în evidență toate carențele fotbalistice ale celor de la Inter Miami. Și, imediat după partidă, s-a vehiculat că Leo, și așa descurajat de rezultatele din ultimii doi ani, n-are de gând să-și prelungească acordul cu gruparea din MLS.

În acest context, oferta care tocmai a sosit pe adresa argentinianului întărește și mai mult ideea că el poate părăsi Inter Miami, la finalul anului 2025, când îi expiră contractul.

Tocmai de aceea, șefii clubului sunt disperați! Și dispuși să facă orice, pentru a obține semnătura lui Messi pentru prelungirea contractului. În acest sens, Inter Miami vrea să mărească „gașca lui Messi“ cu încă un jucător. 

Vorbim despre Rodrigo De Paul (foto sus, 31 de ani), aflat din 2021 la Atletico Madrid. Mijlocașul argentinian e cel mai bun prieten al lui Messi de la echipa națională. Iar acum, când Atletico l-a pus pe lista de transferuri pentru suma de 17 milioane de dolari, Inter Miami a demarat negocierile pentru un transfer „cu dedicație“ pentru Messi.

Presa internațională a scris deja că, în decizia lui Leo, de a-și prelungi sau nu contractul cu Inter Miami, va conta și factorul emoțional / sentimental. Mai ales că există un argument foarte puternic, în vederea prelungirii contractului, fără legătură directă cu fotbalul, după cum sport.ro a scris aici.

Revenind la Rodrigo De Paul, acesta a câștigat Cupa Mondială cu Argentina condusă de Messi de pe teren, la turneul final din Qatar, în 2022. În ultimii ani, mijlocașul a fost un om de bază în angrenajul fotbalistic al lui Diego Simeone.

Publicitate
Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!