INCREDIBIL | Rar s-a vazut in fotbal asa ceva! Un club din Anglia si-a pierdut toti cei 3 portari si si-a trecut capitanul in poarta: "Era accidentat, oricum nu putea sa joace pe teren!"

Anglia Biggleswade Town portari Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 08 Aprilie 2018, 16:41
Data actualizarii: Duminica 08 Aprilie 2018, 16:54

Situatie mai putin intalnita in fotbal. O echipa din Anglia a ramas fara toti cei trei portari si e nevoita sa foloseasca un jucator de camp in poarta.

Biggleswade Town, o echipa de amatori din Anglia, se confrunta cu o situatie rar intalnita chiar si la un club non-profesionist. Biggleswade Town a inceput sezonul cu trei portari in lot, insa cu cateva etape inainte de final s-a trezit fara niciun goalkeeper.

Liam Gooch, portarul titular, si-a fracturat degetele, in timp ce rezerva sa, Sam Donkin, a suferit o accidentare serioasa la genunchi. Al treilea portar din lot este dat disparut. Clubul nu stie unde se afla, dar se presupune ca s-a intors in tara sa natala, Polonia.

Cum perioada de transferuri pentru echipele de amatori s-a incheiat pe 22 martie, Biggleswade Town nu mai poate aduce un alt portar. Regulamentul permite ca in cazuri exceptionale sa poata fi facut un astfel de transfer, insa forurile engleze considera ca cel de-al treilea portar nu este accidentat, figureaza in lot, deci este eligibil. Astfel, echipa din liga a saptea engleza a fost nevoita sa-l treaca in poarta pe capitanul echipei, mijlocas de meserie. Craig Daniel a jucat in meciul de sambata cu Gosport Borough si si-a ajutat echipa sa castige un punct desi a primit un gol.

"L-am folosit pe Craig pentru ca are o leziune minora la genunchi si nu putea juca oricum pe teren. Asa ca l-am trecut in poarta. Daca era valid, am fi pierdut un alt jucator din lot pe care trebuia sa-l trecem ca portar", a declarat pentru BBC, Chris Nunn, antrenorul lui Biggleswade Town.

sursa foto: BBC

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!