Numele lui Hakan Calhanoglu este vehiculat de mult timp în legătură cu un transfer la Galatasaray. Buruk, care îl cunoaşte pe Calhanoglu de peste 15 ani, a subliniat atât rădăcinile jucătorului, cât şi interesul clubului: 

Hakan Calhanoglu e așteptat să semneze cu Galatasaray

"Îl cunosc bine pe Hakan Calhanoglu. Este fan al lui Galatasaray. Permiteţi-mi să spun asta... Îl aşteptăm cu braţele deschise." 

Declaraţia readuce la viaţă speculaţiile cu privire la un posibil transfer, Galatasaray monitorizând îndeaproape situaţia. Calhanoglu rămâne sub contract la Inter până în 2027, unde joacă un rol cheie sub conducerea antrenorului Cristian Chivu. 

Pentru Galatasaray, transferul mijlocaşului ar aduce un lider, un fotbalist turc talentat şi expert la fazele fixe, pe măsura ambiţiilor lui Buruk de a avea un parcurs mai lung în cupele europene.

Calhanoglu, în vârstă de 32 de ani, este unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai naţionalei Turciei, adversara României în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială 2026, pe 26 martie.

Reflectând asupra propriului trecut, Buruk a adus aminte de perioada petrecută ca jucător al lui Inter Milano, din 2001 până în 2004. Deşi ataşat de Galatasaray, el a dat de înţeles că ar reveni în Serie A ca antrenor într-o zi, spunând: "Bineînţeles că urmăresc Serie A. Cine ştie, poate într-o zi mă voi întoarce ca antrenor."

AGERPRES.