VIDEO Gestul făcut de portarul Andorrei după ce l-a omorât pe atacantul lui Tenerife: „E foarte afectat”

Gestul făcut de portarul Andorrei după ce l-a omorât pe atacantul lui Tenerife: „E foarte afectat” Fotbal extern

Jesús Owono, portarul echipei FC Andorra, și-a închis contul de Instagram și intenționează să își ceară scuze în privat familiei lui Jesús de Miguel, atacantul decedat marți.

Jucătorul lui CF Tenerife a murit la o zi după o ce a fost lovit cu genunchiul în piept de portarul guineean în timpul meciului direct disputat luni. În urma evenimentului nefericit, Owono a decis să își dezactiveze conturile de pe rețelele sociale și să ia legătura direct cu apropiații fotbalistului, potrivit El Partidazo de COPE.

„De altă manieră, dar este de asemenea o zi și o etapă grea pentru FC Andorra. Există o îngrijorare enormă pentru starea lui Jesús de Miguel și a unor jucători care erau pe teren. Câteva mesaje pe care am putut să le schimb cu un jucător mi-au dezvăluit faptul că este cel mai greu lucru pe care l-a trăit vreodată pe un teren de fotbal”, a spus acesta.

  • Portarul

Decizia luată de Jesús Owono

Presiunea din mediul online l-a determinat pe Owono să-și închidă conturile de socializare cel puțin pentru o vreme. „Jesús Owono, îți poți imagina. Este foarte afectat pentru că, evident, nimănui nu îi trece prin cap că cineva ar vrea să rănească în acel mod un coleg de profesie. Andorra remarcă faptul că în niciun moment nu a existat rea intenție, că a fost o ieșire întârziată, o acțiune care a ieșit teribil de prost, dar insistă că nu a existat intenția de a face rău. Inclusiv Owono, căruia nu i-a fost ușor să audă tot stadionul Heliodoro strigând «ucigașule, ucigașule», cu tot ce s-a abătut asupra lui după-amiază, și-a închis contul de Instagram”, a transmis Iván Álvarez pentru sursa citată mai sus.

În prezent, goalkeeper-ul dorește să ia legătura în privat cu familia lui Jesús de Miguel, înainte de a avea vreo reacție oficială în spațiul public. „Portarul este la curent cu situația. Intenția sa este să contacteze personal familia sau pe cineva din anturajul lui Jesús de Miguel, atunci când va fi oportun. Vrea să o facă mai întâi în privat, înainte de orice mesaj public”, a mai zis jurnalistul.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!