Meciul de pe stadionul Marassi a fost plin de răsturnări de situație și s-a încheiat cu un gol decisiv care a stârnit furia gazdelor.

Echipa lui Șucu a început bine partida și a deschis scorul în minutul 37 prin Pinamonti. Atacantul italian a reușit dubla în minutul 58, readucând Genoa în avantaj după ce Sulemana egalase pentru oaspeți imediat după pauză, în minutul 47.

Grifonul a condus de două ori, dar s-a văzut egalat și învins pe final

Bucuria gazdelor nu a durat însă mult. Maldini a restabilit egalitatea în minutul 63, iar lovitura de grație a venit în minutul 89. Retegui, golgheterul campionatului italian, a marcat golul victoriei pentru Atalanta, o reușită intens contestată de publicul de pe Marassi.

În urma acestui rezultat, Atalanta își consolidează poziția a treia în clasament, cu 74 de puncte, în timp ce Genoa rămâne pe locul 13, cu 40 de puncte, fără emoții în privința retrogradării, dar și fără șanse la un loc de cupă europeană. Restul partidelor din această etapă sunt programate duminică.

Parma lui Cristi Chivu întâlnește Napoli, pe teren propriu, de la ora 21:45. Cu o victorie, "cruciații" își asigură salvarea de la retrogradare.