Echipa pregătită de tehnicianul român a început bine partida de pe „Giuseppe Meazza”, deschizând scorul în minutul 26 prin reușita lui Pio Esposito. Deși gazdele au dominat prima repriză și au avut șanse importante de a-și dubla avantajul prin Thuram și Dumfries, partea a doua a adus o scădere vizibilă de ritm. Atalanta a profitat de ocazie, a presat pe final și a restabilit egalitatea în minutul 82, prin Krstovic.

Golul oaspeților a stârnit nervi pe banca tehnică a milanezilor. Reușita a venit după o fază controversată în care Dumfries a căzut în urma unui duel, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Cristi Chivu a protestat vehement la adresa centralului Gianluca Manganiello după ce sistemul VAR a validat golul, iar arbitrul l-a sancționat cu un cartonaș roșu, eliminându-l pe român.

Critici aspre în mediul online

Pasul greșit a tensionat la maximum situația în rândul suporterilor, care nu l-au menajat deloc pe român. Nemulțumiți de punctele pierdute și de desfășurarea jocului, fanii anticipează o iminentă despărțire de antrenorul român, punând la îndoială capacitatea acestuia de a gestiona presiunea finalului de campionat.

„Cu adevărat incredibil, trebuie să-i mulțumim bordurii pentru aceste puncte pierdute. Chivu a intrat oficial în centrifugă. Ne pregătim să o dăm și pe asta de gard;

Nu am văzut niciodată în viața mea schimbări mai 'chirurgicale', dar în sens negativ, decât cele făcute de Chivu astăzi;

Cu fiecare meci care trece devine tot mai evident că Chivu nu este potrivit să rămână. Chiar și cu avantajul din clasament, Milan este favorită la Scudetto. Moralul echipei s-a dus de râpă. Chivu a reușit să aibă un sezon chiar mai umilitor decât 24/25. Impresionant”, au scris fanii pe X.