Barthez s-a reprofilat în pilot de curse

Fabien Barthez s-a retras din fotbal în 2007, după o carieră fabuloasă în care a câștigat cel mai importante trofee. Fostul portar a mai fost antrenor cu portarii la naționala Franței, în timpul mandatului lui Laurent Blanc (2010-2012), ulterior dedicându-se sporturilor cu motor, care par mai mult decât un hobby pentru el. 

Acesta a concurat în Porsche Carrera Cup France, THP Spider Cup, French GT Championship, French GT4 Cup, Bioracing Series, Caterham Sigma Cup France, FFSA GT Championship, FIA GT Series și 24 Hours of Le Mans. A urcat pe podium în cursa de la Dijon-Prenois din FFSA GT Championship, a fost campionul țării sale în French GT (2013) și a terminat pe locul al 29-lea în presigioasa cursă de 24 de ore de la Le Mans.  

Barthez este campion mondial și european cu naționala Franței

Fabien Alain Barthez (53 de ani) este născut la Lavelanet (departamentul Ariege) și s-a format la juniorii cluburilor Stade Lavelanetien și Toulouse. La nivel de seniori a jucat pentru Toulouse (1990-1992), Olympique Marseille (1992-1995, 2003-2006), AS Monaco (1995-2000), Manchester United (2000-2003) și Nantes (2006-2007).

Are 87 de selecții pentru naționala Franței, cu care câștigat Cupa Mondială (1998 / + finala în 2006), Campionatul European (2000) și Cupa Confederațiilor (2003). Este căsătorit cu Aurelie Dupond și are doi copii, Lenny și Aldo. 

În palmares are Champions League (1992-1993), Ligue 1 (1996-1997, 1999-2000), Trophee des Champions (1997), Premier League (2000-2001, 2002-2003). La nivel individual a câștigat FIFA World Cup Yashin Award (1998), Ligue 1 - Goalkeeper of the Year (1998), IFFHS World's Best Goalkeeper (2000) și Ordre national de la Legion d'honneur (1998), fiind inclus în Onze Mondial (1997, 1998, 1999, 2000, 2001), FIFA World Cup All-Star Team (1998), UEFA Euro Team of the Tournament (2000) și PFA Team of the Year - Premier League (2000-2001). 

Foto - Getty Images, fabienbarthez_16 (Instagram)