Deși au apărut informații despre câștigătorul Balonului de Aur, Deschamps are o altă versiune

Balonul de Aur Didier Deschamps Karim Benzema Fotbal extern Messi, Balonul de Aur
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Noiembrie 2021, 08:46
Data actualizarii: Marti 09 Noiembrie 2021, 08:47

Karim Benzema este "un candidat foarte serios" la Balonul de Aur, a spus despre atacantul lui Real Madrid cel care îi este antrenor la naţionala de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, citat de site-ul eurosport.fr.

\Luni, într-o conferinţă de presă înaintea meciului dintre Franţa şi Kazahstan, decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială 2022, Deschamps a vorbit din nou despre şansele lui Benzema de a obţine în acest an Balonul de Aur.

Atacantul lui Real, unul dintre cei 30 de jucători nominalizaţi pentru ediţia 2021 a Balonului de Aur, este în mare formă în debutul sezonului, atât la echipa de club, cât şi la formaţia reprezentativă, pe care a ajutat-o luna trecută cu golurile sale să câştige Liga Naţiunilor.

"Din moment ce Karim este pe listă, este chiar un candidat foarte serios să câştige trofeul (...)", a spus Deschamps, care a menţionat "tot ce a realizat el în acest sezon la echipa de club şi la naţională".

Balonul de Aur va fi decernat pe 29 noiembrie. Principalii concurenţi ai lui Benzema sunt argentinianul Lionel Messi, polonezul Robert Lewandowski, portughezul Cristiano Ronaldo şi Jorginho, campion european atât cu Chelsea, cât şi cu naţionala Italiei. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!