Legitimat ultima dată în Mexic, la Pumas, Dani Alves a fost condamnat la închisoare pentru agresiune sexuală și a petrecut 14 luni în detenție, între ianuarie 2023 și martie 2024. Pedeapsa a venit după ce o femeie l-a acuzat că a violat-o într-o toaletă a unui club de noapte din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022. Ulterior, în martie 2025, condamnarea lui Alves a fost anulată în apel, iar fotbalistul a fost achitat, instanța considerând probele insuficiente pentru susținerea condamnării.
Dani Alves și Joana Sanz divorțează din cauza religiei
La momentul condamnării lui Dani Alves la închisoare în dosarul de agresiune sexuală, soția sa, Joana Sanz, anunța intenția de a divorța. Cu toate acestea, cei doi s-au împăcat ulterior, iar în octombrie 2025 s-a născut fiica lor, Julieta.
Deși au depășit acea perioadă complicată, cei doi au ajuns, în cele din urmă, la divorț. Jurnalistul Javi Hoyos a oferit vestea în cursul zilei de sâmbătă, după ce a obținut confirmarea chiar de la Joana Sanz.
Joana Sanz (33 de ani) s-a plâns de timpul tot mai redus petrecut împreună cu Dani Alves. Fostul fotbalist a decis să devină predicator evanghelic, iar acest lucru l-ar fi îndepărtat de familie, susține modelul spaniol.
"Potrivit Joanei, acest lucru l-a făcut să se îndepărteze de ea și de fiica lor, iar ea se simte singură. Îmi spune că înțelege pe deplin credința lui Dani Alves și că ar înțelege dacă ar citi Biblia sau ar merge la biserică. Însă felul în care alege acum să-și dedice viața religiei îi îndepărtează unul de celălalt", a spus Javi Hoyos, după discuția purtată cu Joana Sanz, potrivit Mundo Deportivo.
- Dani Alves și Joana Sanz și-au început relația în 2015, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit
















































