În etapa #3 din faza grupelor, Pio Esposito (minutul 72) și Alessandro Bastoni (minutul 90+3) le-au adus victoria ”nerazzurrilor” prin două goluri care au tăiat răsuflarea pe ”Lumen Field” din Seattle.

În optimile de finală ale Campionatului Mondial al cluburilor, Inter o va întâlni pe Fluminense. Meciul va avea loc luni, 30 iunie, de la ora 22:00 și va putea fi urmărit în direct pe VOYO și la Pro TV.

Cristi Chivu, întrebat direct: ”A luat astăzi naștere Interul lui Chivu?”

La conferința de presă, Chivu a fost întrebat de reprezentanții mass-media dacă nu cumva victoria înseamnă ”nașterea noului Inter” sub comanda sa, iar antrenorul român a răspuns categoric. Fostul fundaș central care a câștigat UCL cu ”nerazzurrii” nici nu vrea să audă astfel de termeni.

”(n.r. A luat astăzi naștere Interul lui Chivu?) Să nu începem cu astfel de lucruri, mai lipsește doar să vorbim acum de 'Chivuism'. Am făcut un meci serios, am jucat bine. 

În prima repriză am fost puțin surprinși de intensitatea lor și de agresivitatea pe mingea a doua, am fost un pic nepregătiți la acest capitol. În repriza a doua am remediat asta, am ridicat nivelul intensității și dorința de a câștiga duelurile. Și noi știm să jucăm astfel de meciuri. 

Cu câteva mingi mai verticale am reușit să creăm lucruri importante. Jocul este excelent din toate punctele de vedere, pentru că am câștigat toate duelurile și am reușit nu doar să egalăm ce au propus ei, ci și să facem mai mult decât atât”, a spus Cristi Chivu.