Chiar înainte de meciul care a calificat-o pe Inter Milano în optimile FIFA Club World Cup, Cristi Chivu (44 de ani) a primit o veste proastă. A pierdut unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei.

Veste proastă pentru Chivu: Calhanoglou, OUT

Turcul Hakan Calhanoglou (31 de ani) a absentat de la meciul cu River Plate, după ce a efectuat un RMN în Seattle, în urma căruia a aflat verdictul despre accidentarea sa. Este vorba despre o întindere la piciorul drept, potrivit site-ului oficial al lui Inter.

Rămâne de văzut cât va absenta mijlocașul turc și când va reveni sub comanda lui Cristi Chivu.

În sezonul precedent, mijlocașul turc a fost titular la Inter Milano cu Simone Inzaghi. A evoluat în 47 de meciuri în toate competițiile, reușind să înscrie și 11 goluri, cifră la care se adaugă și opt pase decisive.

Nota primită de Cristi Chivu după prima performanță la Inter: ”Nu e întâmplător!”

După meci, publicația TuttoMercatoWeb l-a notat cu 7 pe Cristi Chivu. Italienii au evidențiat că antrenorul român a fost extrem de inspirat atunci când l-a titularizat pe Pio Esposito, cel care a deschis scorul și care a făcut show la Seattle în fața argentinienilor.

”Trebuie să meargă și să obțină calificarea, iar pentru asta, renunțând la un singur nume, se bazează puternic pe certitudini și veterani. River Plate atacă dur și mușcă tot timpul în prima repriză, dar echipa sa găsește contramăsuri pe măsură ce meciul înaintează și le folosește cu eficiență în partea secundă. 

Combinația de episoade norocoase îl ajută, dar decizia de a-l titulariza pe Pio Esposito nu a fost una întâmplătoare. Iar cinismul face parte din rețeta echipelor mari”, a scris sursa anterior menționată despre Cristi Chivu, care a câștigat ca jucător UEFA Champions League alături de Inter.