Președintele formației Gaziantep FK, Memik Yılmaz, a asistat la ultimul antrenament condus de Mirel Rădoi și a creionat așteptările pentru noua stagiune. Oficialul turc pune presiune pe antrenorul român, dorind un parcurs solid și un joc spectaculos încă de la debutul campionatului, programat sâmbătă, 15 august, contra celor de la Corendon Alanyaspor.
Avertisment pentru Mirel Rădoi înainte de startul noului sezon din Turcia: ce i-a transmis președintele lui Gaziantep
Conducerea lui Gaziantep a fixat obiectivele pentru Mirel Rădoi înaintea primei etape. Președintele Memik Yılmaz așteaptă rezultate imediate după campania de achiziții.
Așteptări ridicate la Gaziantep după opt transferuri
„Am făcut transferuri pe posturile deficitare, în funcție de buget și de posibilitățile noastre. Am adus 8 jucători în lot. Desigur, au existat și plecări. Vrem să oferim orașului și suporterilor noștri un fotbal frumos. Sperăm să fim o echipă competitivă”, a spus Yılmaz.
Totodată, oficialul clubului turc a transmis că numărul abonamentelor vândute a depășit pragul de 1000, prețurile fiind fixe pentru actuala stagiune, fără intenția de a aplica reduceri. În privința lotului pe care îl va avea la dispoziție Mirel Rădoi, lista de achiziții nu este complet închisă, deși limita pentru jucătorii străini a fost atinsă.
„Ne gândim să aducem o extremă stânga sau un stoper de picior stâng, dacă va pleca cineva. Pentru postul de al doilea portar negociem cu un goalkeeper autohton, situația se va rezolva zilele acestea. Discutăm și cu un jucător local de bandă”, a mai zis conducătorul lui Gaziantep.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News













