Cele două echipe își dau întâlnire pe stadionul ”Pittodrie” din Aberdeen în prima manșă din play-off-ul pentru calificarea în faza ligii din UEFA Europa League. Returul va avea loc o săptămână mai târziu la București, pe Arena Națională.
Aberdeen a câștigat Cupa Scoției stagiunea precedentă, după 2-1 cu Celtic, și, prin gradul coeficientului, joacă direct în play-off-ul UEFA Europa League. La tragerile la sorți, scoțienii au picat cu FCSB.
Roș-albaștrii au trecut de Drita în turul al treilea preliminar UEFA Europa League după 6-3 la general.
Aberdeen, start dizgrațios de campionat! Adversara lui FCSB din play-off-ul UEL are înfrângeri pe linie și niciun gol marcat
Aberdeen a început cu stângul noul sezon. În prima etapă, după ce în cele două meciuri amicale dinainte să înceapă stagiunea a înregistrat o victorie (2-0 vs. Cove Rangers) și un eșec (1-3 vs. Ipswich), a pierdut cu Hearts în deplasare, scor 0-2.
În a doua rundă, Aberdeen a primit vizita lui Celtic și a pierdut și acasă cu 2-0.
Echipa scoțiană s-a antrenat înainte de meciul cu FCSB de joi în Cupa Ligii. A câștigat cu 3-0 pe teren advers în fața lui Morton și o va întâlni pe campioana României cu un moral ridicat, în ciuda celor două eșecuri din campionat.
FCSB a pus la vânzare 700 de bilete pentru meciul cu Aberdeen din Scoția. Partida e în direct pe VOYO joi seară
FCSB a anunțat pe rețelele social media că suporterii campioanei se pot bucura de 700 de bilete destinate acestora la meciul cu Aberdeen de pe stadionul ”Pittodrie”. Prețul unui bilet este de 20 de lire, adică 117 lei.
”Cele 700 de bilete destinate suporterilor noștri la meciul din play-off-ul UEFA Europa League, împotriva celor de la Aberdeen FC, care se va disputa joi, în Scoția, începând cu ora locală 19:45 (21:45 ora României) vor fi vândute în următoarele condiții:
Casa de bilete disponibilă exclusiv pentru suporterii noștri, de la stadionul Pittodrie, va fi deschisă joi, în intervalul orar 12:00 - 18:00
Pentru garantarea biletelor la meci, vă rugăm să trimiteți un email de rezervare pe adresa [email protected] până miercuri seară, la ora locală 20:00, urmând să primiți o confirmare în acest sens
Prețul unui bilet este de 20 GBP, iar plata se va face DOAR în numerar
Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi!”, a scris FCSB pe Instagram.