OFICIAL A „rupt” internetul în două și a semnat cu o echipă din Serie C la doar 8 ani!

A „rupt” internetul în două și a semnat cu o echipă din Serie C la doar 8 ani! Fotbal extern

Salernitana a oficializat transferul unuia dintre cei mai mediatizați copii din fotbalul italian. 

Matias Brandon Piscopo, puștiul italo-argentinian care a devenit viral pe rețelele sociale datorită execuțiilor sale spectaculoase, a semnat cu formația din Serie C.

Născut în 2017, Brandon are doar 8 ani, însă clipurile cu golurile și driblingurile sale au strâns sute de mii de vizualizări, iar pe rețelele sociale este urmărit deja de peste 20.000 de persoane.

A refuzat-o pe Valencia și a semnat cu Salernitana

Potrivit presei din Italia, Brandon Piscopo era dorit și de Valencia, însă Salernitana s-a mișcat mai rapid și a reușit să îi obțină semnătura.

Transferul a fost realizat la inițiativa lui Cristoforo Barbato, coordonatorul centrului de copii și juniori al clubului, care îl consideră unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale.

Familia micuțului fotbalist care va împlini vârsta de 9 ani în decembrie a confirmat mutarea printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

„Oficial începe o nouă aventură emoționantă: Brandon este noul jucător al Salernitanei. Suntem mândri de acest pas important și le mulțumim tuturor celor care au avut încredere în el. Acesta este doar primul pas al unui drum pe care îl vom parcurge cu umilință, sacrificiu și dorința de a crește. Sperăm să fie începutul unei aventuri extraordinare”, au transmis părinții copilului.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!