VIDEO: Steaua se poate intalni in Europa cu cea mai frumoasa parte din istoria ei! Reeditarea meciurilor fericite posibile in primavara

Steaua Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 15 Decembrie 2011, 10:58
Data actualizarii: Joi 15 Decembrie 2011, 11:00

VEZI INTEGRAL, IN HD, CALIFICAREA SENZATIONALA A STELEI IN PRIMAVARA EUROPEANA

Steaua se pregateste de primavara Europa League. In 2012, Steaua poate avea o intalnire fantastica cu cea mai fericita parte din istoria clubului.

Capii de serie cunoscuti pana acum inainte de tragerea 16-imilor Europa League au scos in fata adversare in fata carora Steaua a scos in trecut rezultate fabuloase.

Daca Manchester United si Man. City sunt de departe cele mai grele nume peste care Steaua ar putea da in primavara, exista si variante fericite.

Iata aici meciurile fericite posibile in primavara Europa League pentru Steaua:

1. Valencia: in 2005, Valencia venea in Ghencea cu un avantaj de 2-0 si sigura de calificarea in optimile Cupei UEFA. Steaua a reusit atunci o revenire senzationala, prin dubla lui Andrei Cristea si o calificare istorica la penaltyuri.

2. Besiktas Istanbul venea in 2004 cu Del Bosque pe banca, actualul selectioner al campioanei mondiale Spania, si Pancu si Carew pe teren. In fata a 25.000 de stelisti, Besiktas a tremurat, iar Steaua a invins cu 2-1, prin golurile lui Ciocoiu si Neaga.

3. Twente: in 2009, desi Steaua nu a trecut de Grupele Europa League, nu a pierdut cu Twente. A fost 0-0 in Olanda si 1-1 in Ghencea.

4. Anderlecht este probabil cea mai frumoasa amintire din istoria Stelei, dupa finala CCE cu Barcelona din 1986. In Ghencea, Steaua reusea sa se califice in Finala CCA dupa ce o invingea cu 3-0 pe Anderlecht. "Notre respect, Anderlecht", mesajul scris pe tabela din Ghencea, a ramas in istorie.

5. Standard Liege este numele echipei care a permis calificarea Stelei in Grupele Ligii pentru prima data in 10 ani. Dubla lui Vali Badea de pe fostul Lia Manoliu si victoria Stelei cu 2-1 au facut posibila o calificare istorica pentru stelisti intr-o grupa cu Real Madrid, Lyon si Dinamo Kiev.

Iata capii de serie stiuti pana acum din tragerea pentru primavara EL din care Steaua isi va afla adversarul la primavara:

Manchester United, Manchester City, Valencia, Olimpyakos Pireu, Sporting Lisabona, Besiktas, Athletic Bilbao, Twente, Anderlecht, PSV, Standard Liege, Metalist Harkov.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!