În meciul tur, campioana României a fost învinsă cu 1-3, astfel că are a doua șansă pentru calificarea în sferturile Europa League. Gigi Becali e resemnat și va odihni mai mulți jucători pentru această partidă.

Staff-ul tehnic al campioanei României pregătește o surpriză majoră pentru această partidă. Lukas Zima (31 de ani), portarul transferat în iarnă de la Petrolul Ploietși, va debuta la FCSB, astfel că titularul Ștefan Târnova nu va sta pe bancă.

Cum va arăta FCSB la Lyon

Potrivit publicației Fanatik, Valentin Crețu va juca pe postul de fundaș dreapta, cu toate că Becali a anunțat că-l va pune pe Marius Ștefănescu să joace pe acea poziție. Tânărul Mihai Toma ar urma să fie și el titular la Lyon.

  • Cum va arăta FCSB la Lyon, potrivit sursei citate: Zima – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Chiricheș – Ștefanescu, Edjouma, Toma – Băluță

După meciul de la Lyon, FCSB va juca pe Arena Națională în primul meci din play-off cu rivala Rapid. Campioana a început play-off-ul de pe primul loc, cu 28 de puncte, la un singur punct distanță de locul doi, ocupat de CFR Cluj, și la două de Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și Dinamo.

Învingătoarea ”dublei” Olympique Lyon - FCSB va juca împotriva câștigătoarei dintre Manchester United și Real Sociedad (1-1 în tur).

Englezii ghicesc scorul la Lyon - FCSB: ”Mare favorită să obțină victoria”

Publicația britanică Sports Mole a prezis un 2-0 la Lyon - FCSB. Englezii mizează, așadar, pe calificarea lui Lyon în sferturile de finală Europa League după 5-1 cu gruparea roș-albastră la general.

”Având în vedere forma incredibilă de pe teren propriu și palmaresul net favorabil în confruntările directe, Lyon e mare favorită să obțină o nouă victorie joi, cu care să-și asigure calificarea”, scrie Sports Mole.