Mihai Stoica, "mesaj pentru ziariștii greci"! Oficialul campioanei FCSB le-a dat imediat replica

Mihai Stoica, "mesaj pentru ziariștii greci"! Oficialul campioanei FCSB le-a dat imediat replica Europa League

FCSB primește vizita echipei PAOK Salonic, joi, de la ora 19:45, în returul play-off-ului pentru optimile Europa League. În tur, campioana României s-a impus cu 2-1.

Înaintea confruntării de pe Arena Națională, jurnaliștii greci și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sistemul de încălzire al gazonului de pe cel mai mare stadion din România.

În replică, Mihai Stoica, managerul general al FSCB, a publicat pe contul său de Facebook un videoclip cu sistemul de încălzire de pe stadionul care va găzdui meciul cu PAOK.

"Update pentru ziariștii greci care se întrebau dacă <<or avea românii încălzire sub gazon>>.

Românii au mare încălzire sub gazon, deasupra gazonului (vezi foto) și - mai ales, în aer - joi, de pe la 7 seara. Pe vreo 50.000 de voci.

P.S. Ochiul vânăt e amintire de la Salonic. Am vrut să sparg un magazin, dar geamul fu prea gros. Și prea curat", a scris MM pe rețeaua socială amintită mai sus.

Matej Jug va arbitra FCSB - PAOK pe Arena Națională

Arbitri asistenţi vor fi Matej Zunic şi Manuel Vidali, iar al patrulea oficial a fost desemnat Mihael Antic.

Arbitru video a fost delegat Dragoslav Peric, iar arbitru asistent video va fi Roberto Ponis, de asemenea sloveni.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!