VIDEO Faza serii în Europa League. Un fan a intrat pe teren și a oprit contraatacul lui West Ham: "Ce se întâmplă?!"

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 00:32
Data actualizarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 00:32
West Ham și Lyon au remizat, scor 1-1, în meciul tur din sferturile de finală ale Europa League, iar totul se va decide în manșa secundă din Franța.

West Ham a jucat din minutul 45+3 în inferioritate numerică, după eliminarea lui Cresswell pentru un fault din postura de ultim apărător, însă echipa lui David Moyes a reușit să deschidă scorul în minutul 52, prin Bowen

Un fan a intrat pe teren și a oprit contratacul lui West Ham

Lyon a egalat un sfert de oră mai târziu, prin Ndombele, însă formația din Premier League putea da lovitura pe final.

În minutul 86, West Ham a scăpat pe un contraatac periculos, cu doi jucători care așteptau în careu o centrare, însă un fan al englezilor a intrat pe teren chiar la faza respectivă, iar arbitrul a fost nevoit să întrerupă jocul.

Suporterul respectiv a fost huiduit de publicul de pe Stadionul Olimpic, iar David Moyes, antrenorul lui West Ham, a fost vizibil nemulțumit de gestul fanilor, având în vedere momentul neinspirat pe care l-a ales pentru a ieși în evidență.

"Ce se întâmplă? West Ham se afla în mijlocul unui atac rar, iar pe teren intră un fan. Suporterii "ciocănarilor" l-au huiduit copios în timp ce a fost scos dn teren", a scris BBC.

S-a terminat 1-1, iar returul dintre Lyon și West Ham este programat joi, 14 aprilie, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe VOYO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!