Oficialul din Gruia a transmis un mesaj războinic înaintea manșei retur, acuzând în același timp o eroare capitală care, în opinia sa, a influențat decisiv soarta partidei de la Cluj.

Chiar dacă a recunoscut superioritatea adversarului și a subliniat absențele importante din lotul CFR-ului, Balaj este convins că soarta calificării nu este încă decisă. Președintele clujenilor face un apel la luptă și speră la o mobilizare exemplară pentru meciul din Portugalia.

Balaj, mesaj războinic

"Chiar dacă ar fi fost egal, Braga ar fi pornit ca favoritî în continuare. Acum că au câștigat, cu atât mai mult. Dar ne jucăm șansa, nu ne predăm, să vedem ce jucători mai recuperăm", a spus Balaj la PRO TV (SPORT.RO).

CFR Cluj a fost învinsă cu 2-1 de Sporting Braga, după golurile marcate de Jean-Baptiste Gorby (min. 17 și 50), respectiv Sheriff Sinyan (min. 29) pentru ardeleni. Manșa secundă se va disputa pe 14 august, de la ora 21:30, pe Estadio Municipal din Braga.