Bild: "Calatoria groazei in barlogul lui Dracula!"

Europa League Hamburg Unirea Urziceni Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Octombrie 2008, 11:57
Data actualizarii: Miercuri 01 Octombrie 2008, 12:03

Nemtii sunt uluiti de conditiile gasite la Urziceni, oraselul in care liderul campionatului Germaniei va incerca sa se califice in grupele UEFA.

Din cate se pare, pentru oaspetii din Hamburg temperatura de afara este in stransa legatura cu doza de optimism pe care o afiseaza. "Sunt 21 de grade aici, iar in ziua meciului vor fi 25", transmite, telegrafic, managerul Bernd Wehmeyer. Acesta a sosit mai devreme, impreuna cu bucatareasa pentru a pune la punct ultimele detalii. Altfel spus, "Voiajul de groaza in patria urmasilor lui Dracula poate sa inceapa", noteaza Bild.

Inainte de decolare, oamenii cu functii de raspundere de la HSV au spus ca nici nu se gandesc sa rateze calificarea. "Eliminarea ar fi un dezastru. Sa fim scosi din competitie inainte de faza grupelor ar insemna o pata pentru istoria clubului", crede directorul de imagine, Horst Becker.

Nici directorul sportiv, Dietmar Beiersdorfer, nu se lasa mai prejos. "Ne-am straduit sa ne facem un nume in Europa si consider ca fiecare dintre noi este constient ca trebuie ca Hamburg sa mearga mai departe. Acesta este un lucru extrem de important pentru reputatia noastra", considera acesta.

Lotul de jucatori se va caza chiar in Urziceni, la hotelul Royal, un stabiliment de trei stele. Dar, avand in vedere ca delegatia oaspetilor cuprinde 37 de persoane, multi dintre acestia au fost nevoiti sa aleaga camere cu trei paturi. "Altfel, riscau sa doarma in holurile hotelului", spune cineva din delegatia hanseatilor.
"Nu-i nicio problema, am trait chestii mult mai grave de-a lungul carierelor noastre", spun unii dintre membrii lotului.
"Oricum, totul va fi hot. Ministadionul, motelul etc. Dansul cu urmasii lui Dracula promite multe", concluzioneaza Bild. Tabloidul german insinueaza, parafrazand titlul unui film de Oscar, "Dansand cu lupii", ca elevii lui Dan Petrescu vor fi "imblanziti" pe teren de "fiarele" din tara lui Goethe.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!