GALERIE FOTO Cel mai cunoscut fotbalist gay, campion în Bundesliga și vicecampion european cu Germania, speaker la conferința FRF din București!

Thomas Hitzlsperger Bundesliga EURO 2024 FRF Nationala Germaniei EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 Aprilie 2024, 08:34
Data actualizarii: Joi 11 Aprilie 2024, 08:39

EURO 2024 este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

FRF anunță că luni, 15 aprilie, de la ora 10:00, Ambasada Republicii Federale Germania din București și Federația Română de Fotbal vor organiza o conferință de presă comună cu prilejul participării Echipei Naționale de Fotbal a României la EURO 2024, turneu final care va avea loc în Germania între 14 iunie și 14 iulie 2024 și va fi transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

”Cu această ocazie, fostul mare fotbalist german Thomas Hitzlsperger va prezenta viziunea Germaniei pentru turneu. 

Acesta a jucat pentru numeroase echipe din Premier League, Bundesliga și Serie A, și a câștigat Bundesliga cu VfB Stuttgart în 2007. De asemenea, a făcut parte din echipa națională a Germaniei când aceasta s-a clasat pe locul 3 la Cupa Mondială din 2006 și pe locul 2 la EURO 2008. 

Hitzlsperger a fost numit recent „Ambasador al Fotbalului” de către E.S. Annalena Baerbock, ministrul federal al Afacerilor Externe, pentru a promova EURO 2024 în țările participante”, precizează FRF pe site-ul oficial.

Thomas Hitzlsperger este cel mai cunoscut fotbalist gay după ”coming out”-ul din ianuarie 2014, la scurt timp după retragerea din activitate.

Fostul mijlocaș, ajuns acum la 42 de ani, a jucat de-a lungul unei cariere impresionante la echipe ca Bayern Munchen, Aston Villa, VfB Stuttgart, Lazio Roma, West Ham United, VfL Wolfsburg sau Everton.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!