FOTO Ce mesaj le-a transmis Poliția Română băieților lui Iordănescu, înainte de EURO 2024

edi iordanescu EURO 2024 Politia Romana EURO 2024
Ionuț Stoica
Data publicarii: Duminica 16 Iunie 2024, 19:13
Data actualizarii: Duminica 16 Iunie 2024, 19:14

România va juca primul meci împotriva Ucrainei, luni, 17 iunie, la ora 16:00, pe „Allianz Arena” din Munchen. Partida va fi transmisă în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. 

Cu doar o zi înainte de debutul naționalei României la EURO 2024, Poliția Română a transmis un mesaj de susținere pentru tricolori. 

Echipa națională, aflată în Wurzburg pentru pregătiri, s-a deplasat spre Munchen cu trenul, fiind însoțită de patrula feroviară a Poliției Române, care le-a transmis un mesaj de susținere prin intermediul rețelelor sociale.

„Patrula feroviară a Poliției Române însoțește echipa națională de fotbal a României în deplasările cu trenul! Le urăm succes tricolorilor, în meciurile de la Euro 2024! Hai, România!”, a fost mesajul postat de Poliția Română pe Facebook.

România face parte din Grupa E, alături de Ucraina, Belgia și Slovacia. În aceeași zi, va avea loc și partida dintre Belgia și Slovacia, meci transmis pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.

Naționala României s-a calificat la EURO 2024 după ce a câștigat Grupa I a preliminariilor, acesta fiind al șaselea turneu final la care participă în istoria sa.

Programul complet al grupei României la EURO 2024

  • 17 iunie, ora 16:00: România vs. Ucraina, Munchen
  • 17 iunie, ora 19:00: Belgia vs. Slovacia, Frankfurt
  • 22 iunie, ora 16:00: Slovacia vs. Ucraina, Dusseldorf
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia vs. România, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia vs. România, Frankfurt
  • 26 iunie, ora 19:00: Belgia vs. Ucraina, Stuttgart

Lotul final al României pentru EURO 2024

  • PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
  • MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
  • ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!