FOTO ȘI VIDEO Suporterii Rapidului s-au strâns în Ghencea! Atmosferă nebună înainte de meciul cu CSA Steaua

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 19:20
Data actualizarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 19:19

CSA Steaua - Rapid București va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro de la ora 21:00.

Cele două cluburi se vor întâlni în a doua rundă a grupelor Cupei României, pe stadionul „Steaua” din Ghencea. E prima dată când rapidiștii vor păși pe noua arenă din Sectorul 6.

Suporterii Rapidului s-au strâns în Ghencea! Atmosferă nebună înainte de meciul cu CSA Steaua

Cu două ore înainte de startul meciului, fanii rapidiști și-au făcut apariția la stadionul din Ghencea și au început să cânte și să-și arate susținerea față de echipa favorită.


Cum arată primul „11” al celor două cluburi

  • CSA Steaua: Pop - Maftei, Beța, Vîrtej, Ilie, Dobrescu - Sierra, Bărbulescu, Drăghici - Chipirliu, Boiciuc
  • Rapid București: Drăghia - Onea, Cristea, Grigore, Borza - Kait, Albu - Papeau, Cîrjan, Pănoiu - Stan

Cum arată banca de rezerve ale celor două cluburi

  • CSA Steaua: Iancu, Buziuc, Enceanu, Matei, Raicu, Chunchukov, Da Silva, Topuzov, Avram
  • Rapid București: Moldovan, Săpunaru, Iacob, El Sawy, Oaidă, Braun, Valle, Ioniță, Funsho

CSA Steaua - Rapid București, înainte de meciul direct

Fără posibilitatea de a promova în primul eșalon, CSA Steaua ar putea aborda competiția aceasta ca pe o perspectivă în care să își investească resursele și orgoliul spre o finală. Doar că, după 1-3 cu U Cluj, e obligatoriu să ia puncte cu Rapidul și să învingă, apoi, la Alexandria!

După prima etapă, CFR Cluj este lider în Grupa B, cu trei puncte, la egalitate cu Rapid și Universitatea Cluj. Toate trei au câștigat la același scor: 3-1. Din Grupa B mai fac parte Botoșani, CSA Steaua și CSM Alexandria.

Ultima etapă din faza grupelor va avea loc la mijlocul săptămânii 4-10 decembrie 2023. Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!