Situatie unica in Liga I: ramasi fara Bergodi, sefii ASA-ului nu mai pun antrenor pentru ultimul meci din 2015! Muresan, Brandan si Stancioiu fac tactica si schimbarile

ASA Targu Mures Cristiano Bergodi Gabi Muresan Liga I Pablo Brandan Cupa Meseriasilor
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 19 Decembrie 2015, 19:50
Data actualizarii: Sambata 19 Decembrie 2015, 20:11

Ramasi fara italianul Bergodi, vicecampionii de la ASA Targu Mures vor juca impotriva Petrolului fara antrenor pe banca. Veteranii Muresan, Stancioiu si Brandan sunt cei care fac tactica si decid schimbarile.

ASA-ul a inceput sezonul cu Dan Petrescu, unul dintre cei mai bine cotati antrenori romani, insa va termina anul fara tehnician pe banca. Petrescu a castigat Supercupa si a plecat, iar locul sau a fost luat de Vasile Miriuta. Nici fostul international maghiar nu a rezistat insa mult pe banca formatiei muresene, acesta luand ulterior drumul Germaniei, pentru a semna cu Energie Cottbus.

Si al treilea antrenor din acest sezon al ASA-ului si-a dat demisia, astfel ca sefii clubului se vad pusi intr-o situatie complicata. Bergodi a parasit echipa dupa un parcurs nu tocmai la nivelul asteptarilor, iar Bogdan Mara spune ca meciul cu Petrolul, de duminica, va fi pregatit de fotbalisti.

Muresan, Brandan si Stancioiu vor fi cei care vor face tactica de joc si vor decide schimbarile.

"Da, este clar, Gabi Muresan si Brandan vor sta pe banca la meciul cu Petrolul. Ei vor pregati partida.

N-am avut ce face. Domnul Bergodi ne-a anuntat joi dupa-amiaza ca vrea sa renunte, ne-am intalnit imediat, am vorbit cu el, dar nu am reusit sa-l intoarcem.

Asa ca, de comun acord, am reziliat contractul si pregatim acest ultim meci din 2015 cum putem mai bine.

Nu am vrut sa ne grabim pentru a alege noul antrenor si de aceea am decis ca pentru meciul cu Petrolul cei mai reprezentativi jucatori ai nostri, Edi Stancioiu, Gabi Muresan si Pablo Brandan sa fie antrenorii de pe banca, din teren si de oriunde.

Iar cel care va da indicatii va fi antrenorul cu portarul, cel care are licenta", a spus Bogdan Mara la Digisport.

ASA Targu Mures ocupa locul 6 al clasamentului, ultimul care duce in Play Off. Vicecampioana din sezonul trecut a acumulat 32 de puncte in 22 de partide, dupa ce a castigat 7 meciuri, a remizat in 11 si a pierdut 4.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!