„Nu arată a echipă!” FCSB, criticată de un fost dinamovist. CFR Cluj, lăudată în ciuda eliminării din Europa

FCSB CFR Cluj Conference League Ioan Ovidiu Sabau Conference League
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Vineri 04 August 2023, 00:22
Data actualizarii: Vineri 04 August 2023, 00:26

FCSB a obținut calificarea în turul trei preliminar al Conference League, după ce a trecut cu 3-2 de CSKA 1948 Sofia în returul manșei secunde.

În ciuda acestui rezultat, FCSB a fost criticată vehement de Ioan Ovidiu Sabău, fost jucător la Dinamo și Rapid, care însă a lăudat jocul lui CFR (care a fost eliminată din Europa de Adana Demirspor.

„CFR a avut 20 de minute de superioritate numerică, dar a fost acea eroare în apărare, un şut... a fost o fază lucrată, dar nu a ieşit nimic lucrat, a ieşit cu ghinion pentru CFR, gol norocos pentru adversari.

CFR a arătat mult curaj, a jucat de la egal la egal cu un adversar valoros”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Primasport.

Ioan Ovidiu Sabău a criticat-o însă pe FCSB, despre care a susținut că nu a arătat a echipă nici în tur și nici în retur.

„FCSB nu a jucat bine, nici acum, nici în tur. Nu a arătat ca echipă. Se repetă, să zic aşa, problemele din campionatul trecut. Nu arată a echipă! Djokovic a zis la interviuri că trebuie să fie mai bărbaţi ca echipă şi are dreptate. Multe probleme! FCSB a întâlnit o echipă slabă, ăsta e adevărul!”, a mai spus Sabău.

FCSB își cunoaște adversara din turul trei preliminar al Conference League

FCSB a ajuns la cinci victorii consecutive în toate competițiile (trei în campionat și două în Europa), iar acum se pregătește pentru meciul cu CFR Cluj, programat duminică, pe stadionul din Ghencea.

După ce s-a calificat în turul următor al UEFA Conference League, FCSB își va măsura forțele cu danezii de la FC Nordsjælland, o echipă cu un lot cotat la 32 de milioane de euro de site-urile de specialitate, la fel ca cel al vicecampioanei României.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!