Panduru a spus ce scor trebuia să fie la Nordsjaelland - FCSB: "N-am văzut de mult timp așa ceva!"

Basarab Panduru FCSB Nordsjaelland Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 17 August 2023, 22:07
Data actualizarii: Joi 17 August 2023, 22:06

FCSB a fost eliminată în turul 3 preliminar al Conference League, după ce a pierdut contra lui Nordsjaelland, scor 0-2.

După 0-0 în tur, FCSB a cedat în returul din Danemarca. Marcus Ingvartsen a marcat ambele goluri, în minutul 43, respectiv 85 - primul din penalty, al doilea cu un șut din afara careului.

Panduru a spus ce scor trebuia să fie la Nordsjaelland - FCSB

Din minutul 62, FCSB a jucat în inferioritate numerică. Vlad Chiricheș a văzut două cartonașe galbene - unul la ultima fază a primei reprize, pentru proteste, iar al doilea pentru un fault din spate.

Basarab Panduru consideră că FCSB ar fi trebuit să piardă cu un scor mai clar, însă a fost ajutată de intervențiile lui Târnovanu și erorile de la finalizare ale danezilor.

"Au început foarte bine. Ocazie mare Coman, Acolo trebuia să facă mai mult, trebuia să dea la interior, colțul lung. Făcea ce știa, o băga în colțul lung și marca. Vine penalty-ul din minutul 41, care eu cred că e penalty. Probabil că mulți zic că a fost prea ușor, dar ți-a luat față, ai pus mâna, l-ai faultat și e penalty.

După roșul din minutul 62 s-a terminat totul, s-a rupt deodată totul. Danezii nu ne-au dat 5-6 goluri pentru că aveai impresia că nu știu ce să facă când erau în careu. Uneori erau câte 5-6 în careu, dar trăgeau din 11-12 metri peste stadion. N-am văzut de mult timp așa ceva! Băi, niște poziții bune sau foarte bune, dar peste stadion. Cam 5, 6-0 cred că era scorul corect după eliminarea din minutul 62", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!