Jucătorul agresat de Paul Papp a rupt tăcerea: „N-a încetat să-i înjure pe jucătorii noștri!” 

Paul Papp hapoel beer sheva Universitatea Craiova Conference League Paul Papp
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 August 2022, 15:48
Data actualizarii: Vineri 19 August 2022, 15:49

Paul Papp și-a lăsat coechipierii în inferioritate numerică la pauza meciului cu Hapoel Beer Sheva.

Universitatea Craiova a remizat la Severin în primul meci din playoff-ul UEFA Conference League, cu Hapoel Beer Sheva, 1-1. După primele 45 în care elevii săi au dominat jocul, Mirel Rădoi (41 ani) a avut de gestionat o situație dificilă la pauză. În drumul spre vestiare, Paul Papp (33 ani) a agresat un adversar, a fost văzut de al patrulea arbitru, și și-a lăsat cochipierii în 10 aproape 30 de minute, pâncă când israelienii au avut și ei un om eliminat. 

Itay Shechter (35 ani), cel care a intrat în conflict cu Papp, a vorbit despre incidentul de la Severin. Atacantul lui Hapoel Beer Sheva a precizat că stoperul oltenilor a avut un comportament nesportiv până în momentul în care a fost eliminat. 

„Pe tot parcursul meciului a jucat foarte murdar şi i-a înjurat pe jucătorii noştri. Am mers la pauză să-l avertizez să joace mai curat şi mai calm, iar el m-a împins, aşa că arbitrul i-a arătat roşu.

N-a încetat să-i înjure pe jucătorii noştri”, a spus Itay Shechter pentru israelhayom.co.il.

Papp, acuzat de Rădoi și Cârțu

Gestul lui Paul Papp a fost blamat de către Rădoi și Sorin Cârțu (66 ani). A doua zi, președintele oltenilor a declarat în direct la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena, că fundașul central va fi sancționat de către conducerea clubului. 

„În orice caz, se va discuta foarte serios pe acest aspect. E un prejudiciu mare adus acestor jocuri, vedem cum se va termina, dacă vom obține calificarea sau nu. Gestul lui e incalificabil, o să vedem și juridic. E jucător sub contract, sunt multe aspecte. 

Le cer scuze suporterilor pentru Paul Papp că i-a privat de a vedea un spectacol favorabil echipei și în repriza a doua. Era normal ca Mirel să-și ia o măsură de siguranță când joci 10 contra 11. Plus că v-am spus, echipa joacă al optulea meci duminică-miercuri. Era greu să abordăm partida ofensiv, să ne ducem peste ei, să riscăm. Așa, de bine de rău, cu un rezultat de ăsta ai niște șanse. Suntem acolo în joc, am speranțe că poate până la urmă facem calificarea.

O să plătească. Vedem ce va stabili la discuțiilor care vor urma”, a declarat Sorin Cârțu la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!