FCSB a anunțat în această după-amiază pe rețelele de socializare că a pus în vânzare biletele pentru meciul de debut din Conference League.
Anunțul FCSB
”FCSB a pus în vânzare online, biletele pentru partida cu FK Auda, din turul 2 preliminar al UEFA Conference League, care se va disputa joi, 23 iulie, începând cu ora 20:45, pe Stadionul Steaua.
Tichetele sunt disponibile pe platforma de ticketing a clubului.
Prețurile biletelor sunt următoarele:
PELUZA – 30 LEI
TRIBUNA 2 - 50 LEI
VIP 2 - 50 LEI
VIP 1 - 150 LEI
Casa de bilete de la stadion va fi deschisă în ziua meciului, începând cu ora 12:00.
De asemenea, facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe Stadionul Steaua:
1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.
1. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora vor primi biletele în format electronic, pe baza solicitărilor venite pe [email protected] începând cu data de 15 iulie, ora 13:00. Eliberarea biletelor se va face pe baza ordinii cronologice a solicitărilor! Pentru a primi biletele, beneficiarii trebuie să trimită copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.
Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului.
Vă așteptăm alături de noi!”
Atacantul lui FCSB care a îngenuncheat Universitatea Craiova, liber de contract!
În septembrie 2019, FCSB reușea să câștige derby-ul din deplasare cu Universitatea Craiova, scor 1-0, după golul marcat de atacantul Juvhel Tsoumou.
Fotbalistul cu dublă cetățenie, germană și congoleză, abia se transferase de la FC Hermannstadt, iar patronul Gigi Becali declara atunci:
”Tsoumou cum să mi se pară? A marcat omul gol, hai noroc! Am câștigat trei puncte la Craiova datorită lui”.
Atacant promițător în fotbalul german în urmă cu un deceniu și jumătate, când a prins inclusiv prima echipă la Eintracht Frankfurt în Bundesliga și la Alemannia Aachen în 2. Bundesliga, Tsoumou a ajuns în vara lui 2018 la FC Hermannstadt, unde a impresionat în primul său sezon în România.
A fost apoi o prezență meteorică atât la FCSB, cât și la Viitorul (actuala Farul Constanța). Pentru FCSB a jucat două meciuri în Liga 1 și a înscris un gol, la care se adaugă și o prezență în Cupa României.
Pentru Tsoumou au urmat, după experiența FCSB, un alt episod meteoric la Rapid (3 meciuri) și câteva destinații exotice - Liaoning Shenyang Urban din China, Wydad Casablanca din Maroc, unde însă a câștigat CAF Champions League (Liga Campionilor din Africa), Cong An Hanoi din Vietnam sau Police Tero din Thailanda.
Vârful congolez cu selecții la naționalele de juniori ale Germaniei a revenit apoi în fotbalul european, în 2025 la Hebar din Bulgaria și apoi la Marsaxlokk din Malta, echipă de care s-a despărțit la începutul anului, iar acum este liber de contract la cei 35 de ani ai săi.