ANALIZĂ Ele sunt cele 6 adversare ale Craiovei! Oltenii dau peste cea mai puternică echipă din Conference League, dar și peste două outsidere

Ele sunt cele 6 adversare ale Craiovei! Oltenii dau peste cea mai puternică echipă din Conference League, dar și peste două outsidere Conference League

Universitate Craiova și-a aflat, vineri, adversarele din faza principală a Conference League. Oltenii vor debuta în această fază a competiției pe 15 octombrie și vor spera la o calificare în fazele eliminatorii.

Așa cum prevede regulamentul, Universitatea Craiova a primit câte o adversară din fiecare urnă valorică. Oltenii vor da și peste cea valoroasă echipă a competiției din punct de vedere al valorii lotului - Brighton & Hove Albion, formație care a încheiat pe locul 8 în precedenta ediție de Premier League.

Iată lista completă a adversarelor Universității Craiova, prograul meciurilor urmând să fie anunțat ulterior de UEFA:

  • FC Copenhaga (acasă)
  • Brighton (deplasare)
  • Getafe (acasă)
  • Kairat Almaty (deplasare)
  • Inter Escaldes (deplasare)
  • Egnatia (acasă)

Cotele de piață ale celor șase adversare

La capitolul cotelor de piață, Brighton este lider incontestabil al competiției, cu un lot cotat la aproape 600 de milioane de euro. Echipa lui Fabian Hurzeler este urmată în această ierarhie de Atalanta (438,4 milioane de euro) și AS Monaco (325,8 milioane de euro).

  • Brighton & Hove Albion - 588,5 milioane de euro
  • Getafe - 90 de milioane de euro
  • FC Copenhaga - 73,2 milioane de euro
  • Universitatea Craiova - 37 de milioane de euro
  • Kairat Almaty - 9,2 milioane de euro
  • Egnatia - 6,5 milioane de euro
  • Inter Escaldes - 4,3 milioane de euro

Cum au ajuns adversarele Craiovei în faza principală din Conference League

Brighton - locul 8 în ediția trecută de Premier League. A jucat doar în play-off-ul Conference League, unde a eliminat Tromso (0-0 și 4-0).

FC Copenhaga - locul 7 în ediția trecută din Danemarca. A câștigat barajul pentru Conference League, iar apoi a trecut de trei tururi preliminare: Polissya Zhytomyr (3-3 și 2-1), Debrecen (3-0 și 5-1) și Inter Turku (0-0 și 4-1)

Getafe - locul 7 în ediția trecută din LaLiga. A jucat doar în play-off-ul Conference League, unde a eliminat Partizan Belgrad (3-1 și 1-2).

Kairat Almaty - campioana Kazahstanului în sezonul trecut. A trecut în primul tur preliminar UCL de Sutjeska (2-1, 2-0), a avansat în turul 2 UCL, unde a eliminat dramatic Omonia Nicosia (0-1, 1-0, 6-5 d.l.d.). În turul 3 a fost eliminată de Levski Sofia (0-1, 0-1), iar în play-off-ul Europa League a pierdut clar ambele dueluri cu Anderlecht (0-3, 0-3).

Egnatia - campioana Albaniei în sezonul trecut. A trecut de Petrocub Hîncești în turul 1 preliminar UCL (1-1, 6-1), iar în runda următoare a cedat contra lui NK Celje (3-3, 2-2, 1-4 d.l.d.). A coborât în turul 3 Europa League, unde a eliminat Shamrock Rovers (1-3, 5-1). În play-off a pierdut dramatic împotriva lui Lillestrom (0-0, 1-2 d.p.).

Inter Escaldes - campioana Andorrei în sezonul trecut și prima echipă din Andorra calificată vreodată în faza principală a unei competiții europene. A fost eliminată în primul tur preliminar UCL de Lincoln Red Imps (1-3, 1-1). A coborât în Conference League, unde în turul 3 și în play-off le-a eliminat pe Flora Tallinn (2-0, 4-0) și Drita (2-2, 0-0, 4-2 d.l.d.).

Cât au investit adversarele Craiovei în transferurile din această vară

  • Brighton - 139,4 milioane de euro
  • Getafe - 19,5 milioane de euro
  • FC Copenhaga - 4 milioane de euro
  • Inter Escaldes - 0
  • Egnatia - 0
  • Kairat Almaty - 0

Universitatea Craiova va juca cele 6 meciuri în perioada octombrie - decembrie

Vor participa în total 36 de echipe în faza principală. Primele 8 clasate vor obține calificarea directă în optimile de finală, în timp ce locurile 9-24 vor merge în play-off-ul pentru optimi.

În sezonul trecut, Universitate Craiova a ratat absolut dramatic calificarea în fazele eliminatorii, după ce a încheiat pe poziția 25 din grupa unică de Conference League.

  • Etapa 1: 15 octombrie
  • Etapa 2: 22 octombrie
  • Etapa 3: 5 noiembrie
  • Etapa 4: 26 noiembrie
  • Etapa 5: 10 decembrie
  • Etapa 6: 17 decembrie

VIDEO Rezumatul partidei Ararat Armenia - Universitatea Craiova 1-0

Publicitate

VIDEO Brighton a spulberat Aston Villa în prima etapă din Premier League, 4-0! (REZUMAT VOYO)

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!