VIDEO Cosmin Mateinho! Execuție superbă din lovitură liberă în Djurgarden - Sepsi (LIVE pe PRO ARENA și VOYO)

Cosmin Matei Djurgarden - Sepsi sepsi Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 August 2022, 20:22
Data actualizarii: Joi 11 August 2022, 20:22

Urmărim și comentăm împreună returul din turul al treilea preliminar Conference League dintre Djurgarden și Sepsi, LIVE pe PRO ARENA și VOYO.

Cosmin Matei (30 de ani) a deschis scorul în minutul opt al partidei din Suedia cu o execuție superbă din lovitură liberă. 

Mijlocașul l-a surprins pe portarul advers cu execuția sa. Mingea a intrat, cu pământul, în poartă. 

Din nefericire pentru formația pregătită de Cristiano Bergodi, suedezii au restabilit rapid egalitatea, în minutul 11.

În cazul în care va ”răsturna” rezultatul de 1-3 din tur, Sepsi va juca în play-off-ul Conference League cu învingătoarea dintre APOEL și Kyzylzhar (1-0 în tur).

„Va fi un meci greu după rezultatul din tur. Dar am venit aici ca să facem un meci frumos. Trebuie să jucăm cu încredere şi curaj, pentru că nu avem nimic de pierdut.

Mergem acolo, este un meci de 90 de minute, vedem ce se întâmplă. Trebuie să căutăm repede un gol în prima repriză. Două sunt deja multe. Noi avem încredere. Ar fi o minune să întoarcem scorul, nu o surpriză. Dar, uneori, se întâmplă minuni în fotbal. Va fi un meci în plus în Europa și asta ne întărește ca echipă”, a spus Cristiano Bergodi.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!