Kairat Almaty și Pafos, Bodo/Glimt și Union Saint-Gilloise s-au calificat pentru prima data în istorie în faza principală a Champions League, dar surprizele au apărut și în Europa League și Conference League.
Drita, calificare istorică în Conference League
Drita s-a calificat pentru prima dată în istorie în faza principală a unei competiții europene, după ce a învins o singură echipă în preliminarii.
Drita a început parcursul european în turul 1 preliminar Champions League, când kosovarii au învins-o de două ori pe Differdange (scor 1-0 și 3-2). În turul doi, Drita a întâlnit-o pe FC Copenhaga, dar a pierdut cu 0-3 la general și a coborât în turul trei Europa League, unde s-a duelat cu FCSB.
Campioana României a câștigat ambele meciuri. Meciul tur de la București s-a încheiat cu 3-2, în timp ce, la Priștina, roș-albaștrii au învins cu 3-1.
Astfel, Drita a retrogradat în play-off-ul Conference League, unde a întâlnit-o din nou pe campioana Luxemburgului, Differdange. Kosovarii au câștigat din nou fără mari emoții (scor 2-1 și 1-0) și au ajuns pentru prima dată în faza principală a unei competiții europene.