Amendă usturătoare încasată de clubul Sepsi OSK pentru rasism. Fanii covăsneni, acuzați că au reprodus salutul nazist

Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Conference League Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 August 2022, 13:44
Data actualizarii: Miercuri 03 August 2022, 13:51

Sepsi OSK, amendată de UEFA după incidentele din timpul meciului cu Olimpija Ljubljana din Europa Conference League.

Clubul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost sancţionat de UEFA cu amendă de 10.000 de euro pentru rasism, forul continental acuzând un salut asemănător celui nazist făcut de fanii covăsneni în timpul partidei din deplasare cu Olimpija Ljubljana din Europa Conference League.

„În urma celor consemnate de obervatorul de joc după terminarea meciului de fotbal disputat în Slovenia la data de 28 iulie dintre echipele Olimpija Ljubljana şi Sepsi OSK, forul european, UEFA a sancţionat clubul nostru cu suma de 10 mii euro, precum şi cu obligaţia de a lăsa liber 500 de scaune la meciul ce se va disputa mâine (n.r. - joi) dintre echipa noastră şi Djurgaardens IF din Suedia. Aceste locuri pot fi ocupate în exclusivitate de copii. Datorită celor de mai sus, suntem obligaţi de a sista vânzările de bilete pentru meciul de mâine”, anunţă Sepsi OSK într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook.

Covăsnenii resping acuzațiile

Gruparea covăsneană susţine că va face apel la această decizie.

„Observatorul de joc elveţian a considerat că în minutul 34 al partidei de la Ljubljana suporterii Sepsi OSK, scandând 'Szentgyorgy! Szentgyorgy!' (n.r. - Sfântu Gheorghe în limba maghiară) au făcut un gest rasist în timp ce conduceau braţele de la inimă la cer. După prima scrisoare de solicitare de explicaţii al UEFA am explicat acest gest, dar nu s-a ţinut cont de cele justificările noastre, aseară primind scrisoarea cu sancţiunile precizate. Împotriva acestor decizii vom depune contestaţie, însă vânzarea de bilete nu o mai putem continua. Din păcate, există deja precedent pentru acest lucru, în trecut şi o altă echipă fiind sancţionată pentru acelaşi lucru, după care suporterii au făcut gestul conducând simultan ambele braţe de la inimă la cer, arătând astfel devotamentul faţă de echipă, de club, de oraş”, mai susţin oficialii clubului.

Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat, la 28 iulie, în turul 3 preliminar al Europa Conference League după ce a învins cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare formaţia slovenă Olimpija Ljubljana, joi seara, pe Stadionul Stozice din Ljubljana, în manşa secundă a turului 2 al competiţiei.

Formaţia de fotbal Sepsi OSK va întâlni, joi, de la ora 21:00, pe Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe, echipa suedeză Djurgaardens IF, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa Conference League.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!