Prima pagina din Marca: "Rezolvati ASTA!" Campioana Mondiala poate fi ELIMINATA dupa urmatorul meci! Iniesta si Xavi, pe urmele lui Zidane

Brazilia 2014 CM Brazilia 2014 CM 2014
Live Blog

BraZile de Mondial

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Iunie 2014, 08:33
Data actualizarii: Sambata 14 Iunie 2014, 08:34

►Turneul final a debutat cu meciul dintre Brazilia si Croatia (3-1), meci care a starnit deja controverse majore, dupa ce arbitrul japonez Yuichi Nishimura a acordat un penalty gratuit gazdelor.
►AICI, in LIVE BLOG, vom comenta tot ce se intampla inainte, in timpul si dupa Mondial - rezultate, schimbari, poze nebune cu fanii si multe altele. Toate comentariile sunt binevenite, sa iasa ceva frumos :)

08:33 14 Jun

E doliu in Spania dupa infrangerea umilitoare contra Olandei - castigatoare ultimele 3 turnee finale (2008, 2010 si 2012) a primit mai multe goluri de la Robben & co intr-un meci decat la oricare dintre acele turnee pe care le-a castigat in care a primit 6... cumulat!

Spaniolii de la Marca au prima pagina pe fond negru si scriu cu litere mari: "Arreglad esto" (rezolvati asta). "Chile si Australia, doua finale pentru a demonstra talentul si fotbalul care ne-a facut campioni. Credem!" mai scriu cei de la Marca.

Iar meciurile cu Chile si Australia sunt, intr-adevar, doua finale pentru Spania - primul meci va fi contra echipei lui Alexis Sanchez iar un egal ar fi sinonim cu eliminarea din competitie in conditiile in care Spania a primit o lovitura grea in ceea ce priveste golaverajul dupa meciul cu Olanda.

Ar fi pentru prima data din 2002 cand o campioana mondiala este eliminata inca din faza grupelor - atunci, Franta nu a iesit dintr-o grupa cu Senegal, Uruguay si Danemarca, pierzand doua dintre acest meciuri si nereusind sa inscrie vreun gol! Zidane nu a jucat atunci in primele 2 partide din cauza unei accidentari si acest lucru a contat enorm. Spre deosebire de Spania care a avut toate vedetele aseara pe teren!

00:58 14 Jun

Meciul Spaniei cu Olanda, scor 1-5 a fost reeditarea finalei de CM din 2010, cand ibericii au luat trofeul in prelungirile partidei. Acum, dupa acest scor, cele 90 de minute au intrat in istorie, un moment greu pentru Spania, o umilinta ULUITOARE. DETALII AICI

Marca:

AS:

Mundo Deportivo prezinta infrangerea, dar langa prima stire apare un Casillas bucuros, intr-o reclama la o masina...

SPORT.ES

23:14 13 Jun

Al doilea meci de la CM, cel dintre Mexic si Camerun, a consemnat alte doua erori uriase de arbitraj!

Mai intai, in min. 12, Dos Santos a inscris din pozitie regulamentara, insa brigada columbiana, respectiv tusierul, a considerat ca a fost off-side. Reluarile si grafica arata ca golul era perfect valabil!

Apoi, in min. 30, acelasi Dos Santos e oprit aiurea, la o faza la care s-a batut un corner in 6 metri, mingea a fost deviata de un fundas camerunez pana la Dos Santos, apoi acesta a marcat! Din nou off-side, din nou reluarile si grafica au aratat ca asistenul s-a inselat.

20:13 13 Jun

E oficial: gazonul pe care se va juca Anglia - Italia e oribil!

"Jucatorii merita un teren de joc de calitate. Nu e cazul la Manaus. Nimeni nu vrea sa vada jucatorii si spectacolul, in general, in suferinta", a precizat FIFPro (Sindicatul Jucatorilor Profesionisti) intr-un comunicat.

"Nu e iarba la Manaus", a tritrat cotidianul italian La Repubblica.

"Gazonul este intr-o stare deplorabila", a recunoscut ingrijitorul terenului pentru publicatia citata.

"Am inceput sa punem in practica un plan de urgenta pentru a-l proteja, dar nu cred ca va fi intr-o conditie buna in week-end", a adaugat el.

Meciul dintre Anglia si Italia se va juca sambata noaptea, la ora 1.00 (ora Romaniei), pe Arena Amazonia, din Manaus.

17:44 13 Jun

Desi Spania si Germania sunt printre favoritele la Campionatul Mondial, rivalitatea dintre jucatori cade in plan secund - cel putin in cazul lui Mesut Ozil si Sergio Ramos, fosti colegi la Real Madrid. Jucatorul plecat la Arsenal i-a urat 'mult noroc' lui Ramos pentru meciul din aceasta seara contra Olandei.
 

17:25 13 Jun

Starurile din filmul 22 Jump Street, Channing Tatum si Jonah Hill au postat un tutorial extrem de amuzand in tentativa de a-si promova noul film. Ei ofera sfaturi despre cum poti simula in fotbal si cum sa-i obtii echipei tale "puncte pe care nu le merita"

Incheierea este semnata de Jonah Hill si este o intepatura la adresa celor de la Chelsea: "Daca simulezi foarte bine, felicitari, esti angajat sa joci in sezonul urmator la Chelsea!"

16:25 13 Jun

Si tot despre meciul de diseara. Olandezii cred ca Louis Van Gaal e toreadorul care poate sa rapuna Spania. Asa a aratat azi prima pagina din De Telegraaf, cel mai citit ziar olandez. 

16:21 13 Jun

Iker Casillas e aproape sa bata un record istoric la Cupa Mondiala, stabilit de Walter Zenga in 1990. 

Casillas e la 85 de minute pentru a bate recordul de invincibilitate al lui Zenga, care are 517 de minute fara gol primit la turneul final. 

Casillas, anuntat titular in aceasta seara impotriva Olandei, a strans 433 de minute fara gol primit la Cupa Mondiala din Africa de Sud in 2010, cand Spania a cucerit pentru prima data in istorie trofeul. 

Dupa un sezon dificil, in care s-a luptat serios pentru postul de titular la Real Madrid, Casillas are acum sansa de a intra din nou in istorie. 

Zenga priveste cu interes meciul de diseara, dar nu crede ca spaniolul va reusi sa ii bata recordul. "Casillas nu imi bate recordul! Sunt fan Casillas, e un portar extraordinar, dar nu cred ca Spania va rezista 85 de minute fara gol primit de la Olanda. Dar daca va reusi, ma voi bucura pentru el. Il merita! E unul dintre cei mai mari portari din istorie. A inceput sa joace de tanar la Real Madrid, e un club cu presiune imensa, e greu sa rezisti atat timp. M-am intalnit cu el in 2008, e un tip minunat. Nu stiu ce s-a intamplat cu el la club in ultimii doi ani, nu am informatiile necesare", a declarat Zenga in Marca. 

"Nu stiu daca e cel mai mare portar din istorie, e greu de spus. E clar cel mai bun portar in activitate. Toti marii portari au facut si greseli, Ikaer a facut niste parade istorice contra lui Robben in finala din 2010 si a contribuit la castigarea trofeului", a mai spus Zenga.

15:02 13 Jun

Ziua a doua a Mondialului aduce trei meciuri tari. Daca in Grupa A brazilienii au inceput cu o victorie, preluand conducerea, Mexic si Camerun se vor lupta in cel de-al doilea meci, care se anunta a fi si el extrem de interesant.

Meciul vedeta este insa cel dintre Spania si Olanda, primul derby al turneului final, cel in care vedetele de sute de milioane ale Stelei se vor duela cu olandezii zburatori ai lui Van Gaal.

Cele doua finaliste ale Campionatului Mondial din 2010 deschid grupa B a turneului final, din care mai fac parte Chile si Australia.

Ion Alexandru a facut o analiza a meciului dintre Spania si Olanda, analiza pe care o puteti vedea mai jos.

14:05 13 Jun

Spania si Olanda joaca diseara la Cupa Mondiala din Brazilia - reeditarea finalei de la campionatul din 2010! 

Pe langa victoria spaniolilor cu 1-0 din prelungiri, finala din Africa de Sud ramane memorabila pentru intrarea extrem de dura a lui De Jong la Xabi Alonso, intrare nesanctionata de arbitru la acea finala. 

"E cea mai dura intrare din viata mea. Ma doare si acum cand vad imaginile la TV. Ma doare pieptul, simt din nou lovitura!", povesteste Xabi Alonso inainte de meci. 

Arbitrul finalei de atunci, englezul Howard Webb i-a aratat doar cartonas galben olandezului De Jong si a fost criticat de intreaga planeta. 

"Abia dupa ce am vazut reluarile la TV mi-am dat seama cat de violenta a fost intrarea, a fost ceva monstruos. Am crezut ca mi s-au rupt oasele din piept de durere. Mi-a luat cateva zile sa imi revin", mai povesteste Alonso. 

La 4 ani de la incident, jucatorul lui Real Madrid se intalneste din nou cu De Jong, in aceasta seara, de la ora 22:00, in derby-ul grupei B de la Cupa Mondiala. 

"Nu vreau sa ma razbun. Prefer sa las fotbalul sa vorbeasca pentru mine. E unul din cele doua lucruri pe care le-am invatat acasa. Al doilea este ca trebuie sa lupt mai puternic decat adversarul meu", spune Alonso, unul dintre gentlemanii fotbalului.

Cat despre meci, Xabi Alonso spune ca Spania este favorita, fiind campioana mondiala si europeana. "Terebuie sa demonstram asta pe teren. Intalnim scoala olandeza, va fi foarte dificil, dar trebuie sa avem incredere in forta noastra, sa fim pozitivi. Ne luptam cu ei pana la capat", a mai spus Alonso, care a realizat si o sedinta foto pentru o campanie Adidas. 

In imagini, Alonso e bandajat in locul in care a fost lovit de adversarul sau si are ochii vineti. 



12:54 13 Jun

NO COMMENT :| 

12:50 13 Jun

Si Oscar e activ pe retelele de socializare. Marcator al golului de 3-1, brazilianul a multumit divinitatii pentru reusita din meciul de aseara.

12:49 13 Jun

Neymar, omul meciului Brazilia - Croatia, e si omul zilei pe retelele de socializare. Brazilianul a strans 650 de mii de like-uri pe Instagram dupa ce a postat o fotografie alaturi de prietena lui, Bruna Marquezine. Acesta si-a luat iubita si s-au fotografiat dupa meciul disputat impotriva Croatiei, meci in care Neymar a dat doua goluri.

12:47 13 Jun

A pierdut, dar nu a uitat de prietenul sau. Luka Modric a dat dovada de fair play dupa meciul de aseara si s-a dus sa-l felicite pe brazilianul Marcelo, colegul sau de la Real.

#faithinhumanityrestored :)

12:08 13 Jun

Ole, cel mai important ziar de sport din Argentina, a reactionat extrem de dur in aceasta dimineata, dupa Brazilia 3-1 Croatia.

Site-ul ziarului argentinian se deschide cu o intrebare la adresa arbitrului japonez Yuichi Nishimura, cel care a acordat un penalty gratuit Braziliei.

"Nu ti-e rusine?" - titreaza Ole, care vorbeste despre prestatia revoltatoare a arbitrului japonez si despre victoria nemeritata a Braziliei: "Croatia a castigat tactic".

10:45 13 Jun

Croatii s-au enervat rau dupa arbitrajul de aseara. Au devastat vestiarul la incheierea partidei cu Brazilia, pierduta cu 1-3 dupa un penalty acordat usor de arbitru. Administratorul stadionului din Corinthians s-a plans dupa meci ca a gasit o masa rupta, multa apa pe holurile de la vestiare si murdarie pe pereti. "E o rusine ce au facut, nu trebuiau sa se razbune pe vestiar", a spus acesta.

Croatii au acuzat dur abitrajul iar selectionerul Niko Kovac a anuntat ca nationala sa se va apuca de baschet :)

"A fost ridicol ce s-a intamplat, iar daca lucrurile continua asa, probabil ca va fi un circ. Daca acolo a fost penalty, cred ca se vor mai da inca 100 in turneul asta.

Daca ala a fost penalty, nu cred ca trebuie sa mai jucam fotbal, poate ne apucam de baschet. E o rusine!

Mai bine renuntam acum si plecam acasa. Toata lumea vorbeste de respect, dar Croatia nu a primit niciun pic in aceasta seara.

Fred e un fotbalist puternic, e un tip care are 85 de kilograme, ma gandesc ca nu e chiar asa usor sa-l pui la pamant, nu in modul ala", a spus Niko Kovac, tanarul antrenor al Croatiei.

10:32 13 Jun

Deja Lovren, fundasul central al Croatiei, cel care s-a aflat langa Fred in momentul penaltyului controversat, a izbucnit si el la finalul meciului.

"Arbitrul ar trebui sa primeasca o suspendare de cel putin 3 meciuri pentru ce a facut. La fel si jucatorul care a gresit", a spus acesta.

10:08 13 Jun

Si daca tot a venit vorba. Marcelo a dat si el gol, dar a gresit poarta, asa ca fanii au decis sa-l "transfere". Marcelo Vieira da Silva Junior se va numi de acum Marcelolic :))

10:06 13 Jun

Felipe Scolari a trecut un nou jucator pe lista, dupa meciul de aseara :)

Fanii fac haz de necazul croatilor, care acuza: "Brazilia a jucat in 12"

10:05 13 Jun

O stire si din tabara uruguayana, unde Suarez se simte bine si va putea juca pentru nationala tarii sale din primul meci - anunta presa engleza.

09:20 13 Jun

Cu sau fara ajutorul abitrului, Brazilia a castigat meciul de deschidere de la Cupa Mondiala contra Croatiei cu 3-1. Click aici pentru REZUMAT, pe site-ul FIFA!

08:15 13 Jun

Gary Lineker si Ian Wright au reactionat si ei pe Twitter, dupa meciul de aseara: "Cel mai slab arbitru din istorie" si "Lupta pentru titlul de omul meciului e stransa rau. Sa vedem daca o sa castige Neymar sau arbitrul"

08:02 13 Jun

Si cateva lucruri despre personajul principal al primului meci de la Mondial. Nishimura, nu Neymar :)

Yuichi Nishimura a mai arbitrat un meci cu scandal la Cupa Africii pe Natiuni, in 2008. Atunci, intr-un Angola - Egipt, japonezul a starnit un adevarat razboi pe teren, in urma caruia intreaga echipa a Angolei a fost suspendata pentru 5 ani.

Japonezul a fost impins si bruscat de jucatorii angolei pe teren, dupa mai multe greseli facute impotriva acestora. Cu toate acestea, arbitrul nu a eliminat niciun jucator, insa nici nu a mai fost delegat la vreo partida de la acel turneu.

Un alt episod de acest gen s-a petrecut la un meci de la Campionatul Mondial al Cluburilor, cand fanii africani ai echipei TP Mazembe au vrut sa-l linseze, la propriu! Nishimura a arbitrat meciul dintre TP Mazembe si Inter Milano si a fost acuzat ca a actionat impotriva echipei africane, care a si pierdut meciul. Suporterii congolezi au vandalizat atunci mai multe restaurante chinezesti, acestia nestiind ca Nishimura este de fapt japonez.

Tot japonezul a fost in centrul atentiei si la un meci de la Mondialul din 2010, cand a oficiat Olanda - Brazilia. Acesta l-a eliminat pe Felipe Melo pentru o intrare cu talpa pe coapsa lui Robben si a provocat un scandal in tabara sudamericanilor. Croatii acuza acum: "Poate ca si-a luat revansa pentru faza de atunci".

Cu toate acestea, arbitrjul japonez, nascut la Tokyo, a fost numit in 2012 cel mai bun din intreaga Asie, acesta primind numeroase distinctii la nivel national si international. Nishimura a fost "arbitrul anului" in 2009 si 2010 in Japonia, motiv pentru care a si fost desemnat sa participe la Mondialul din 2010, Cupa Asiei din 2011 si la JO din 2012.

07:44 13 Jun

Btw, tot ce s-a intamplat ieri, in prima zi, cu super foto de la Festivitatea de deschidere, video de la protestele din Sao Paolo si statistici despre toate echipele - AICI

07:39 13 Jun

Prima zi a Mondialului a venit si cu primul scandal mare. Asta in plan sportiv, caci scandalul e acasa la el in Brazilia, dupa ce am vazut in ultimele saptamani - greve, revolte si lupte de strada. Din pacate! Revenind, a fost mare nebunie la meciul de deschidere dintre Brazilia si Croatia (3-1), meci al carui rezultat a fost influentat decisiv de arbitrul japonez Yuichi Nishimura, zic croatii.

Japonezul Nishimura a acordat un penalty extrem de usor la o cadere teatrala a lui Fred, la scorul de 1-1. Neymar a transformat, iar Brazilia a reusit in cele din urma sa castige primul meci, dupa ce Oscar si-a trecut si el numele pe tabela.

Daca retelele de socializare s-au umplut repede de comentarii pe seama arbitrajului si chiar de mesaje amenintare ale croatilor, selectionerul Niko Kovac a reactionat si el extrem de dur: "A fost ridicol ce s-a intamplat, iar daca lucrurile continua asa, probabil ca va fi un circ. Daca acolo a fost penalty, cred ca se vor mai da inca 100 in turneul asta.

Daca ala a fost penalty, nu cred ca trebuie sa mai jucam fotbal, poate ne apucam de baschet. E o rusine!

Mai bine renuntam acum si plecam acasa. Toata lumea vorbeste de respect, dar Croatia nu a primit niciun pic in aceasta seara.

Fred e un fotbalist puternic, e un tip care are 85 de kilograme, ma gandesc ca nu e chiar asa usor sa-l pui la pamant, nu in modul ala",
a spus Niko Kovac, tanarul antrenor al Croatiei.

FAZA VIDEO cu presupusul fault la Fred este AICI

300x250
ULTIMELE STIRI
300x250
VIDEO PROTVPLUS.RO
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!