Mancebo a bătut recordul lui Oscar Sevilla 

Rutierul iberic s-a impus în etapa inaugurală a Tour du Sahel 2025 (clasificare UCI 2.2), desfășurată în Mauritania, între Bourjeimatt și Akjoujt (109 km), la vârsta de 48 de ani și 319 zile, devenind astfel cel mai vârstnic ciclist care se impune într-o competiție organizată de Union Cycliste Internationale (UCI). Acesta a bătut recordul conaționalului Oscar Sevilla, care câștigase prima etapă din Tour d'Equateur, în noiembrie 2024, la vârsta de 48 de ani și 43 de zile.  

Francisco Mancebo Perez (48 de ani) este născut la Madrid și a concurat pentru echipele Movistar Team (1998-2005), AG2R Prevoyance (2006), Relax-GAM (2007), Fercase-Rota dos Moveis (2008), Rock Racing (2009), Heraklion Kastro-Murcia (2010), Realcyclist.com Cycling Team (2011-2012), 5-hour Energy (2013), Skydive Dubai Pro Cycling (2014-2016), Canyon Bicycles (2017), Inteja Dominican Cycling Team (2018), Matrix Powertag (2019-2024) și Al-Raed Saudi Club (2025-prezent). 

Mancebo, ciclist de top în marile tururi, la începutul anilor 2000

În palmares are tricoul galben (cel mai bun tânăr ciclist) în Tour de France (2000), locuri în top 10 în Tour de France în clasamentul general (4 - 2005, 6 - 2004, 7 - 2002, 9 - 2000, 10 - 2003), clasări în top 5 în Vuelta a Espana (3 - 2004, 4 - 2005, 5 - 2003), Campeonato de Espana de Ciclismo en Ruta (2004), Vuelta a Burgos (2002) și o victorie de etapă în Vuelta a Espana (2005). 

De asemenea, el câștigat și multe curse de nivel mediu, precum Trofeo Foral de Navarra (1998), Vuelta a Castilla y Leon (2000, 2003), Clasica a los Puertos de Guadarrama (2000), Vuelta a Chihuahua (2007, 2008), Vuelta a Asturias (2009), Tour of Utah (2009), Tour de Guadeloupe (2010), USA National Racing Calendar (2011, 2012, 2013), Tour of the Gila (2011), Sea Otter Classic (2011), Tour de Beauce (2011), Redlands Bicycle Classic (2011, 2013), Cascade Cycling Classic (2011, 2012), Prueba Escuela de Alaejos (2011), Tucson Bicycle Classic (2012), Joe Martin Stage Race (2012), Tour of the Battenkill (2012). Tour de Kumano (2014), El Ganso del Escorial (2014, 2016), Tour d'Egypte (2015), Jelajah Malaysia (2015), Ronda Pilipinas (2019), Minamiuonuma Road (2019), Ministry of Economy Commerce and Industry Japan (2020) sau Oita Urban Classic (2020). 

Foto - Getty Images