Laurențiu Regehcampf, eșec dureros în Arabia Saudită. Cum a reacționat

Laurentiu Regehcampf Al Tai Arabia Saudita Campionate externe Laurențiu Reghecampf
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 05 Octombrie 2023, 21:15
Data actualizarii: Joi 05 Octombrie 2023, 21:14

Al Tai a pierdut cu 0-3 în fața celor de la Al Taawon.

Cele două cluburi s-au înfruntat în etapa a noua din primul eșalon al Arabiei Saudite, pe stadionul "Al Taawon Arena" din Buraidah. Ultima înfruntare dintre cele două se petrecuse în martie 2023, iar Al Taawon câștigase și atunci, însă doar cu 2-1.

Laurențiu Regehcampf, eșec dureros în Arabia Saudită. Cum a reacționat

După meci, Laurențiu Reghecampf a vorbit la conferința de presă și a subliniat că formația va munci pentru a îmbunătăți defensiva. De asemenea, antrenorul principal de la Al Tai a evidențiat că oferă posibilitatea tuturor jucătorilor să evolueze la echipă.

„Este adevărat că a primi un număr mare de goluri nu este un lucru bun, dar noi vom munci la îmbunătățirea sistemului defensiv, care este responsabilitatea tuturor.

Oricine are dreptul să spună ce vrea, dar nu voi vorbi despre jucătorii mei în fața presei. Am jucători buni sub comanda mea și am încredere în ei. Venim după zece zile de muncă și pregătire, am avut trei accidentați, dar vreau să muncim în continuare.

Nu am avut multe opțiuni și nu vreau să schimb pozițiile jucătorilor. Îmi place să le dau tuturor jucătorilor posibilitatea să evolueze, dar vreau ca fiecare jucător să fie în poziția lui”, a spus Reghecampf în presa din străinătate.

Al Taawon - Al Tai 3-0

Musa Barrow a deschis scorul pentru Al Taawon în minutul 11 al partidei. Doar două minute mai târziu, Joao Pedro și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj și a dus scorul la 2-0 în favoarea gazdelor.

În repriza secundă, Alvaro Medran, după ce a oferit două pase decisive la primele două goluri, a înscris în minutul 57 și a blocat tabela de marcaj la 3-0 pentru Al Taawon.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!