Campionate externe

Fotbalul, aproape de un CUTREMUR? Barcelona sfideaza amenintarile conducatorilor Federatiei Spaniole: "Sprijinim referendumul"

►Barcelona si Espanyol nu vor juca in La Liga in cazul in care Catalunya isi va proclama independenta", spunea presedintele ligii spaniole, Javier Tebas, in urma cu cateva zile
►La doar 4 zile distanta, Barca a luat o decizie surprinzatoare, anuntand ca va sprijini referendumul pentru independenta

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 11 Octombrie 2014, 14:30
Data actualizarii: Sambata 11 Octombrie 2014, 15:01

In ciuda amenintatilor lansate de presedintele Federatiei Spaniole de Fotbal, care a anuntat ca formatiile catalane nu vor mai putea activa in competitiile oficiale in cazul in care Catalunya isi va declara independenta, FC Barcelona s-a alaturat oficial autoritatilor regionale si anunta ca va sprijini referendumul.

Javier Tebas, seful fotbalului spaniol, spunea in urma cu doar cateva zile ca Barcelona si Espanyol nu vor mai putea activa in La Liga daca regiunea Catalunya isi va declara independenta si se va desparti de Spania.

Conducerea Barcelonei a ezitat in prima instanta sa ofere o reactie si a fost chiar criticata de fani pentru lipsa de promptitudine. Cu toate acestea, sefii clubului de pe Nou Camp au decis in cele din urma sa se alature demersului demarat de autoritatile locale.

Barcelona a anuntat ca va sprijini referendumul din data de 9 Noiembrie, care ar putea duce la separarea definitiva a Catalunyei de Spania.

"FC Barcelona a semnat Pactul Catalan pentru auto-determinare", se anunta intr-un comunicat al clubului, semnat de presedintele Josep Maria Bartomeu.

"Pactul aduce la un loc peste 3,500 de organizatii si asociatii din toate domeniile, avand un singur scop - dreptul catalanilor la auto-determinare", mai scrie in comunicatul Barcei.

Referendumul pentru independenta Catalunyei nu este acceptat de Madrid, care il considera neconstitutional. Curtea Constitutionala a suspendat, pe 29 septembrie, organizarea referendumului privind autodeterminarea Catalunyei, programat pe 9 noiembrie. In pofida deciziei, parlamentarii regionali au validat componenta comisiei electorale cu 86 de voturi pentru si 48 de abtineri, iar decretul a fost publicat in Monitorul Oficial Regional.

CITESTE SI
VIDEO PROTVPLUS.RO
VIDEO VOYO.RO
Modifică setările cookies