Fostul star al Braziliei și-a anunțat retragerea: ”O decizie dificilă”

Filipe Luis Atletico Madrid Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 10:20
Data actualizarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 10:20

Fundaşul brazilian Filipe Luis a anunţat joi că se retrage din activitatea de fotbalist la vârsta de 38 de ani, după două decenii petrecute între Europa şi campionatul brazilian, informează AFP.

"A fost o decizie foarte dificilă", a declarat fundaşul stânga într-o înregistrare video difuzată de clubul său, Flamengo. 

Filipe Luis și-a anunțat retragerea, la 38 de ani

"Cei care mă cunosc ştiu că le-am spus mereu prietenilor şi familiei mele că vreau să joc până la 45 de ani, dar, din păcate, acest lucru nu va fi posibil".

Sezonul fostului internaţional a fost presărat cu accidentări şi probleme fizice, ceea ce i-a redus timpul de joc. "Întotdeauna mi-am promis că voi lua decizia de a mă opri dacă nu voi mai fi capabil să joc la acelaşi nivel şi să mă simt bine", a mai spus el.

Format în Brazilia, fotbalistul a jucat timp de 14 sezoane în Europa, în principal la Atlético Madrid, unde a evoluat între 2010 şi 2014 şi din nou între 2015 şi 2019, cucerind un titlu de campion al Spaniei (2013-14), două titluri în Liga Europa (2012 şi 2018), o Cupă a Spaniei (2013) şi trei Supercupe ale Europei (2010, 2012 şi 2018).

Revenit în ţara sa natală în 2019, Filipe Luis a câştigat două titluri de campion al Braziliei (2019, 2020) şi două Copa Libertadores (2019, 2022) cu Flamengo.

El a debutat la echipa naţională în octombrie 2009, împotriva Venezuelei, şi a ajuns să joace 44 de meciuri pentru Brazilia, marcând două goluri. A jucat în Rusia la Cupa Mondială din 2018 (eliminare în sferturile de finală) şi a participat la performanţa de a câştiga Copa America 2019.

News.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!