Batalia pentru China // Cum arata lupta gigantilor Europei pe o piata de peste un miliard de oameni: United conduce, Barca e doar a 7-a ca expunere

China Barcelona Borussia Dortmund Manchester United Real Madrid Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2018, 12:57
Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2018, 13:11

O piata cu peste un miliard de oameni, China reprezinta una dintre scenele pe care marile cluburi ale Europei cauta sa-si impuna suprematia.

Gigantii Europei vor sa profite de potentialul unei piete neexplorate si neeploatate pana mai acum cativa ani. O tara cu peste un miliard de locuitori, China reprezinta un obiectiv deosebit de important pentru echipe ca Manchester United, Real Madrid, Arsenal, Liverpool ori Barcelona.

Cluburile mari ale Europei cauta sa capete cat mai multa sustinere in Asia, lucru care vine de la sine-inteles cu venituri mai mari din merchandising si nu numai.

Potrivit unui studiu efectuat de agentia Mailman, citat de ecofoot.fr, cele mai importante echipe de pe continentul european se lupta pentru a obtine suprematia digitala pe piata chineza. Manchester United, Real Madrid ori Barca cauta sa aiba succes pe platforme precum WeChat.

In acest moment, Manchester United este echipa cu cea mai buna expunere in China, fiind urmata de Real Madrid.

Estimarile arata ca peste 100 de milioane de chinezi sunt indragostiti de fotbal!

"Cu peste 107 milioane de microbisti in intreaga tara, China este una dintre cele mai importante piete pentru Manchester United, club care a dezvoltat o lunga traditie de inovare si implicare a fanilor din regiune. Manchester United este cel mai urmarit club pe principalele platforme de socializare din China", a declarat si Phil Lynch, directorul de comunicare al lui Manchester United.

In intocmirea clasamentului succesului echipelor europene pe piata chineza, Mailman a luat in considerare mai multi factori, intre care: rata de crestere, nivelul de angajament al fanilor fata de club, numarul si calitatea videourilor transmise si eforturile depuse in domeniul comertului electronic.

Mailman mai noteaza ca Borussia Dortmund a avut o campanie video de mare succes printr-un serial de 8 episoade cu pregatirea jucatorilor, care a acumulat peste 12 milioane de vizualizari.

Pe de alta parte, Arsenal s-a descurcat mai bine la vanzari de echipament prin intermediul sponsorului Puma. La ultimul turneu la Shanghai, Arsenal a instalat mai multe fan shop-uri in Shanghai si Beijing. Peste 16.000 de chinezi au cumparat tricouri sau alte obiecte vestimentare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!