5 jucatori de la Poli rateaza Stuttgart-ul! Sabau: "In deplasare nu joaca perfect!"

Artiom Karamyan Dan Alexa Ioan Ovidiu Sabau Poli Timisoara VfB Stuttgart Calificari
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 17 August 2009, 17:48
Data actualizarii: Luni 17 August 2009, 18:07

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabau a declarat, luni, ca echipa FC Timisoara nu trebuie sa cedeze niciun minut in meciul cu VfB Stuttgart, contand pentru prima mansa a play-off-ului Ligii Campionilor.

Alexa: "Motivarea a fost pentru unii jucatori legata de bani!" Karamyan: "Important e sa castigam, iar apoi vedem daca vom fi premiati!" 

"Mi-as dori mult sa ne calificam. Pentru noi e ca o finala pentru a intra in grupele Ligii Campionilor. Am avut o perioada foarte buna, cele doua jocuri cu Sahtior, in care am surprins pe toata lumea, un inceput bun de campionat, cu rezultate foarte bune.

Este un joc important nu doar pentru noi, ci si pentru oras si cei care investec in club. Sunt constient ca intalnim un adversar puternic, cu internationali A si de tineret, cu jucatori straini care evolueaza la un nivel ridicat.

Dar si noi avem atuurile noastre si ambitiile noastre. Avem sansa noastra pe care trebuie sa o jucam ca si in dubla cu Sahtior. Avem o buna organizare, disciplina tactica si determinare.

Nu trebuie sa cedam niciun minut, sa respectam ce discutam la vestiar inainte de meci. Ei au trei-patru jucatori importanti si respectati: Hleb, Cacau, Lehman. Au o organizare foarte buna in sistemul 4-4-2, o agresivitate sportiva foarte buna si sunt rapizi pe contraatac.

Depinde doar de noi daca vom reusi sa profitam ca in deplasare nu joaca perfect", a declarat Sabau.

Sabau a mentionat ca Winston Parks, Sdrjan Luchin, Dare Vrsic, accidentati, si Alex Curtean, nerefacut, nu vor evolua, in timp ce Alex Bourceanu este suspendat.

"Sper ca ceilalti sa-i suplineasca cu brio si sa dovedeasca ca merita un loc de titular", a completat Sabau.

"Avem in fata un meci foarte important, suntem la un pas de Liga Campionilor, suntem constienti ca ne asteapta un meci foarte greu contra unei echipe dintr-un campionat foarte puternic.

E un moment istoric pentru noi si toti jucatorii si antrenorii trebuie sa intelegem ca este o sansa unica in viata. Trebuie sa fim concentrati, pentru ca altfel ne va fi foarte greu. Este cel mai important meci al carierei mele. Am mai jucat cu Dinamo cu FC Bruges, dar apoi mai era un tur, asa ca aceasta dubla cu Stuttgart este cea mai importanta", a afirmat Dan Alexa.

Alexa a vorbit si de motivatiile jucatorilor de la FC Timisoara la meciul de marti seara.

"Motivarea a fost pentru unii jucatori legata de bani, pentru unii de echipa nationala, iar altii sa joace doar pentru bucuria fanilor, insa cel mai important este sa castigam", a comentat Alexa.

Jucatorul Artiom Karamyan sustine ca banii au importanta, dar daca echipa nu "alearga" in teren, acestia nu mai conteaza. "Important e sa castigam, iar apoi vedem daca vom fi premiati", a spus Karamyan.

FC Timisoara va intalni marti, de la ora 21.45, pe teren propriu, VfB Stuttgart, in mansa tur din play-off-ul Ligii Campionilor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!