Originar din Cluj, Marius Antonietti, căruia Sport.ro i-a făcut portretul în urmă cu mai bine de un an, va avea un meci dificil sâmbătă, pe 29 noiembrie, în Germania, la Karlsruhe.
Pugilistul îl va întâlni pe Robinson Garcia (#455), un adversar mai bine clasat decât el în clasamentul mondial, care s-a născut în Maracay, Venezuela, și a debutat în boxul profesionist în urmă cu 10 ani.
Antonietti e gata să-l învingă pe Garcia și speră ca în următorul an să prindă meciuri pentru titlurile mari, cum ar fi WBC, WBA, WBO sau IBF.
În prezent, clujeanul deține trei titluri la categoria mijlocie: UBO International, UBF International și UBO Intercontinental.
Marius Antonietti: ”O să le demonstrez tuturor valoarea mea”
”Mă simt bine după ultima luptă. Am făcut pregătire și acum aștept următorul meci. Va fi al 26-lea pentru mine la profesioniști. Încerc să fac a 20-a victorie din palmares. Vreau să câștig și să urc cât mai sus în clasamentul mondial.
Am mai luptat în Karlsruhe în urmă cu un an, pe 21 decembrie. Am câștigat. Vreau și de data asta să câștig. Îmi amintesc că atunci erau mulți români în public, sper la fel și de data asta.
Cred că ăsta va fi și ultimul meu meci din 2025. E important să-l câștig, pentru că Robinson Garcia e un boxer foarte bun. E ocazia să le demonstrez tuturor valoarea mea și să-l fac pe managerul meu Aydyl Salihu să creadă și mai mult în mine.
În 2026 vreau să boxez pentru un titlu mare, WBC, WBA, WBO sau IBF. Trebuie să muncesc mai mult, să mă antrenez, ca să fiu pregătit la maximum.
Sunt pregătit să revin și în România. Am boxat în șapte țări diferite și în România am luptat doar de cinci ori. Aș vrea să lupt pentru un titlu chiar la Cluj, unde locuiesc. Poate se leagă ceva în viitorul apropiat”, a spus Antonietti pentru Sport.ro.