E legal să alergi, fii și tu #legally happy pe 24 martie 2024 

Legal Half-Marathon Atletism
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Februarie 2024, 15:03
Data actualizarii: Joi 29 Februarie 2024, 15:13

A patra ediție a Legal Half-Marathon se apropie de start.

Legal Half-Marathon este prima și singura competiție de alergare din România dedicată profesiilor juridice (avocați, magistrați - judecători și procurori, notari, executori judecătorești, juriști) și publicului larg.

Sub sloganul „Legally Happy”, evenimentul va susține nu mai puțin de 9 asociații caritabile prin implicarea activă a comunității juridice din România și a partenerilor, alături de alergători profesioniști și amatori.

Anul acesta marchează o premieră: Legal Half-Marathon are propria cauză umanitară, Bursa Legal “Susține un copil campion”; astfel, vor fi strânse fonduri pentru copiii excepționali ai lotului de gimnastică al României, ai căror familii nu-și permit costurile de pregătire și cele logistice. Marius Urzică, ambasador Legal Half-Marathon, va patrona cauza umanitară.

Duminică, 24 martie, vor avea loc atât cursele competitive, cât și cele necompetitive, pe un traseul certificat AIMS/World Athletics cu startul la Tribunalul București. Cursele Copiilor le oferă micilor alergători posibilitatea de a se bucura de sport în aer liber.  

Legal Half-Marathon a devenit o competiție foarte iubită de alergători. Sunt așteptați 2.000 de participanți iar înscrierile online sunt deschise până sâmbătă, 23 martie, în limita locurilor disponibile.

Organizat de asociația EOS D’ART, evenimentul se bucură de parteneriat cu Baroul București, Federația Română de Atletism și Asociația Municipală de Atletism București.

Legal Half-Marathon, un eveniment caritabil susținut de campioni

Legal Half-Marathon este susținut în calitate de ambasadori de marii campioni olimpici Elisabeta Lipă și Marius Urzică, de campionul național și balcanic la maraton, respectiv semi-maraton Alexandru Corneschi și de jurnalistul Liviu Mihaiu.

Unicitatea acestei competiții rezidă în implicarea activă a comunității juridice din România, alături de alergători profesioniști și amatori, în acțiuni caritabile desfășurate în mod concertat, pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, în special reprezentate de copii care se confruntă cu boli incurabile, copiii cu autism, copii în situații de risc și tineri instituționalizați din România.

Anul acesta marchează o premieră: Legal Half-Marathon are propria cauză umanitară, “Susține un copil campion”, patronată de campionul olimpic Maris Urzică. Fondurile strânse vor fi direcționate familiilor copiilor excepționali ai lotului de gimnastică al României care nu-și permit costurile de pregătire și cele logistice. 

“Știu foarte bine nevoile unui copil care se antrenează ! În primul rand pentru că am fost unul dintre ei! Apoi, ca antrenor al lotului național știu și mai bine până unde putem să ne bazam pe dotările actuale din punct de vedere tehnic și chiar al resurselor umane.” (Marius Urzică)

În același timp, fondurile susţinute de participanţi prin donaţii şi fundraising vor fi direcționate către HOSPICE Casa Speranței, Autism Voice, N-avem sânge, The Social Incubator, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Asociația AVATAR, Fabrica de Daruri, Atelierul de Bine și Asociația Copii pentru Viitor. 

HOSPICE asigură anual îngrijire paliativă gratuită pentru aproape 5.000 de pacienți care au primit sentința nedreaptă a unei boli grave incurabile. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă servicii de acest tip iar anul acesta construiește un nou spital pentru copii cu boli incurabile și limitatoare de viață lângă București.

Asociația Autism Voice a pornit la drum în 2008, cu o echipă mică și resurse financiare limitate, iar acum dupa 15 ani a deschis 3 centre de terapie pentru copiii si tinerii cu autism, are peste 50 de terapeuți specializați internațional și 440 de beneficiari incluși în programele de terapie.

„N-avem SÂNGE?!” este Programul Național pentru stimularea donării de sânge și singurul demers inițiat și derulat de Asociația HEM. Vă asteptam în numar cât mai mare la Legal Half Marathon, să marcăm cu bucurie o zi de Primăvară și să dăm astfel împreună substanță sloganului #LegallyHappy” – Marian Costache, Președinte Asociația HEM

Prin participarea la această competiție, alergătorii nu doar că își testează limitele fizice, dar și contribuie la un impact social pozitiv, susținând cauze care schimbă vieți. 

Mai multe informații despre eveniment găsiţi pe site-ul oficial: https://legalrun.ro/.

Partenerii evenimentului: Dedeman, Sanador, Evergent, Electromontaj, Farmaciile Remedia, Transilvania Investment Alliance, BRK Financial Group, Musat si Asociatii, Confort SA, Medihelp, Zamfirescu Racoti Vasile&Partners, Popescu și Asociatii, Worldclass, GoldNutrition, XTB, 

Parteneri Media: Eurosport, Radio Guerrilla 

Legal Half Marathon este organizat de Asociatia EOS DART în parteneriat cu Baroul Bucureşti, Primăria Municipiului Bucuresti, Federația Română de Atletism și Asociația Municipală de Atletism București, cu sprijinul: SCA Duțescu și Asociații Dutescu & Partners; Legal Runners, Irina Ghinet - Cabinet de Consultanță în comunicare și PR și are ca scop promovarea mișcării (alergarea în aer liber) și a unui stil de viață sănătos. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!