"Vreau sa las ceva in urma!" Planul lui Vardy dupa sezonul miraculos: isi face V9 Academy, scoala de fotbal care va selecta fotbalisti de la amatori

Jamie Vardy Leicester Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 10 Mai 2016, 08:29
Data actualizarii: Marti 10 Mai 2016, 08:44

Jamie Vardy, superstarul campioanei Leicester, planuieste deschiderea unei academii de fotbal.

Ideea unei academii de fotbal detinute de un fotbalist sau un fost fotbalist in Premier League nu este noua, insa Vardy planuieste o politica de management aparte.

V9 Academy isi propune, in primul rand, sa le ofere sansa jucatorilor tineri din ligile inferioare, chiar si sub liga a IV-a, la nivel de amatori, sa isi realizeze visul de a juca in fotbalul mare.

Jamie Vardy spune ca a avut parte de multe piedici in cariera sa pana sa ajunga, abia la 29 de ani, sa isi demonstreze adevarata valoare.

Academia va fi condusa de Vardy, logodnica sa, care se va ocupa de marketing si sponzorizari, si de impresarul lui Vardy, John Morris, care va incerca sa aduca in academie cei mai talentati pusti din ligile inferioare.

"Cand aveam 15 ani, am fost respins de Sheffield pe motiv ca eram prea mic. E o prostie. Nu ar trebui nimeni sa traga o concluzie de acest gen despre un jucator pana cand acesta nu implineste 21 de ani, pentru ca e o perioada de dezvoltare, poti sa mai cresti pana atunci."

"Probabil ca au fost sute de jucatori respinsi asa. Eu imi propun sa ii gasesc si sa ii aduc in academie", a spus Vardy.

Impresarul John Morris a povestit prin cate refuzuri a trecut jucatorul sau.

"Foarte multa lume s-a indoit de Jamie, fie din cauza faptului ca era prea agresiv in teren, fie din cauza stilului sau de viata, fie pentru ca nu face faza defensiva. De fiecare data, Vardy mi-a spus: Ok, o sa le demonstrez ca s-au inselat".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!